România va participa la grupul de monitorizare a armistițiului de 30 zile între Ucraina și Rusia în Marea Neagră: „Niciun militar român nu va fi trimis în Ucraina”

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat, joi, că România va participa la grupul de lucru privind monitorizarea armistițiului de 30 de zile în Ucraina. Bolojan a făcut acest anunț la Paris, după reuniunea șefilor de stat și de guvern ai „Coaliției voluntarilor” privind securitatea în Ucraina, transmite Calea Europeană.
Bolojan a reiterat, cu ocazia unei declarații de presă susținută la finalul summitului, că România nu va trimite niciun militar român în Ucraina.
„Țările prezente au convenit să susțină în continuare sprijinul pentru Ucraina și întărirea Flancului estic. În ceea ce privește partea de monitorizare privind acest armistițiu de 30 de zile la care s-a ajuns, urmează să se formeze un grup de lucru, dar pentru a coopera în vederea monitorizării respectării acestei înțelegeri. În acest sens, pentru că înțelegerea se referă la Marea Neagră, o zonă care este strategică pentru România, pentru că avem investiții importante, pentru că o bună parte din exporturile noastre se fac pe zona de naval, pentru că portul Constanța este cel mai important port la Marea Neagră, România va participa la acest grup de lucru și prin infrastructura pe care o are, dar și colaborarea cu Turcia și Bulgaria pe partea de deminare. Vom colabora în așa fel încât acest acord să fie respectat, pentru că o zonă sigură la Marea Neagră, care garantează navigația pentru toate navele, este un lucru bun pentru comerțul și pentru dezvoltarea în această zonă“, a spus Bolojan, într-o conferință de presă susținută la Ambasada României în Franța.
„Un alt subiect care a fost discutat se referă la forțele de garantare a păcii și, din acest punct de vedere, așa cum am mai spus, România nu va trimite, și-a anunțat această chestiune cât se poate de clar, niciun militar român în Ucraina”, a mai declarat Bolojan.
Reuniunea de la Paris i-a adus alături pe liderii din 31 de țări, inclusiv președintele interimar al României Ilie Bolojan, și a avut loc în timp ce liderii europeni se străduiesc să consolideze capacitățile de apărare ale Uniunii Europene în fața amenințărilor din partea Rusiei și a schimbărilor drastice ale politicii externe a SUA sub președinția lui Donald Trump.
Summitul marchează și un co-leadership al Franței și Marii Britanii, întrucât reuniunile de la Paris din luna februarie au fost urmate de un summit găzduit la data de 2 martie la Londra de premierul britanic Keir Starmer, întrunire ce a marcat apariția “coaliției celor dispuși” pentru a garanta pacea în Ucraina.
Ulterior, atât Macron cât și Starmer, au găzduit reuniuni cu peste 30 de șefi de stat major din țări aliate și partenere. Mai mult, premierul britanic i-a reunit acum două săptămâni într-o videoconferință pe liderii acestei coaliții în urma căreia a anunțat că planurile celor implicați pentru un acord de pace în Ucraina trec la „faza operațională”.