Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   RISE/ Șeful Poliției și-a angajat…

RISE Șeful Poliției și-a angajat socrul la IGP și deține cu acesta o casă în suburbia Chișinăului. Reacția Inspectoratului General al Poliției

Ilustrație: Art of Alex Buretz / RISE Moldova

Socrul lui Viorel Cernăuțeanu, șeful Poliției, a fost angajat anul trecut în cadrul Inspectoratului General al Poliției (IGP). Mai exact, cu doar câteva luni înainte ca Grigore Zaiaț să împlinească 63 de ani, vârsta de pensionare, acesta a fost angajat în calitate de „administrator al întreprinderii” în cadrul IGP. N-a stat mult în funcție – doar cinci luni – și a ridicat un salariu total de 33 000 de lei, scrie RISE Moldova. Tot socrul deține 50% din casa cumpărată de șeful IGP la Colonița.

Potrivit declarațiilor de avere depuse la Autoritatea Națională de Integritate (ANI), socrii șefului IGP donează periodic familiei Cernăuțeanu. Între 2017 și 2023, Viorica și Grigore Zaiaț i-au donat fiicei lor aproape 23 000 de euro.

Întrebat de RISE Moldova, Viorel Cernăuțeanu a comunicat că socrii săi lucrează în Italia de 25 de ani, fiind și cetățeni ai statului italian.

„Ultimul an l-au locuit aici, au beneficiat chiar și de programul mijloc de transport pentru diasporă și au cumpărat mașina ca din diasporă, aici. Dar cu părere de rău nu se pot acomoda și, plus la asta, ambii socri sunt și cetățeni ai Italiei. Și sunt pe ultimul an de zile de a primi pensia în Italia și cumva au fost determinați să întoarcă înapoi ca să-și stabilească pensia în Italia”, a spus acesta.

Cât despre angajarea socrului său la IGP, inițial, Viorel Cernăuțeanu a spus inițial că acesta a fost angajat în calitate de măturător. Întrebat dacă nu crede că angajându-și socrul a admis un conflict de interese, șeful IGP a spus că nu a semnat el ordinul de angajare și a trimis reporterilor Rise Moldova actul de angajare și de demisie a socrului său. Ultimul a fost semnat însuși de el. În document este scris că Grigore Zaiaț a fost angajat în funcția de administrator al Secției administrare patrimoniu a direcției aprovizionare tehnico-materială a IGP.

Casa hi-tech din Colonița

Pe lângă funcțiile la IGP, familiile împart și aceeași curte. Soții Cernăuțeanu și Zaiaț și-au cumpărat în 2023 o casă în suburbia orașului Chișinău. Imobilul se află într-un mic cartier recent ridicat la periferia satului Colonița, are circa 245 de metri pătrați suprafața la sol și două niveluri. Imagini cu reședința au fost publicate de Vasile Costiuc, liderul Partidului Democrația Acasă.

Potrivit RISE, locuința este dotată cu panouri solare, ceea ce îi asigură eficiență energetică. Fiind poziționată într-o intersecție a două străzi, accesul în curte se face prin două porți separate. În fața casei de deschide o panoramă asupra sectorului Ciocana al capitalei, iar peste drum este amenajat un foișor și o zonă de relaxare. Cernăuțeanu spune că zona a fost amenajată de unul dintre vecini.

Deși șeful Poliției deține 50% din imobil și din terenul de aproape 7 ari pe care acesta este construit, lotul nu apare în declarațiile sale de avere din ultimii doi ani. Nici soția sa, Elena Cernăuțeanu, care lucrează la Președinție, nu-l indică în declarația depusă la ANI pentru anul 2023.

Explicația șefului Poliției e că a cumpărat bunurile împreună, respectiv a declarat terenul la pachet cu casa.

Datele prezentate la ANI arată că imobilul ar fi costat 1 850 000 de lei (echivalentul a 97 de mii de euro, la cursul valutar al zilei în care a fost cumpărat). Cernăuțeanu a menționat pentru RISE că aceasta este valoarea cotei sale părți din imobil. Mai mult, el susține că a plătit un milion de lei, restul de 850 de mii fiind investițiile pe care le-a făcut ulterior.

Șeful IGP scrie în declarația de avere că valoarea de piață a casei sale de la Colonița este și mai mică – de doar 1 150 000 de lei (circa 60 de mii de euro). Pe site-urile de imobiliare însă reporterii au găsit o casă din vecinătatea celei a familiei Cernăuțeanu, scoasă la vânzare la prețul de 1 100 000 de euro.

„Casa vecinului…eu cred că acolo se vede și interiorul. La mine, interiorul, vă poftesc să vedeți dacă doriți, este destul de modest, adică curat. Dar vecinul, bine, și-a permis. Vecinul a venit din străinătate. El și-a făcut și ceaun și toate comoditățile pe care le-a considerat că le merită familia lui, la urma urmei”, a afirmat șeful IGP.

Imobile vândute, dar încă în proprietate

Viorel Cernăuțeanu depune declarații de avere din 2012, perioadă în care raportat că a cumpărat și a vândut mai multe imobile. În declarația de avere pentru anul 2023, acesta declară că a vândut două garaje și un apartament, obținând astfel 106 000 de euro. Cu toate acestea, documentele oficiale arată că apartamentul și unul dintre garaje figurează în continuare în proprietatea familiei.

„Aceasta este problema noului proprietar că nu și-a ajustat actele cadastrale.Deci, eu am înstrăinat. Este obligația noului cumpărător de a-și asuma și a merge să-și înregistreze bunul pe numele său la cadastru. Dar asta deja nu ține de mine și de obligația mea contractuală”, a explicat Viorel Cernăuțeanu.

Reacția IGP

Printr-o declarație publicată în seara zilei de 19 februarie, Inspectoratul General al Poliției a precizat că imobilul cu 3 etaje pe care Costiuc i l-a atribuit șefului IGP, nu aparține conducătorului Poliției, ci unei alte persoane care nu are tangență cu acesta, iar casa de locuit a familie Cernăuțeanu, potrivit instituției, a fost inclusă în declarația de avere a șefului Poliției „atât anul trecut, cât și în acest an”. 

„Precizăm că acesta este unicul bun imobil atât în țară, cât și peste hotare, deținut de familia Cernăuțeanu. 

Solicităm repetat actorilor politici să se abțină de la declarații defăimătoare în care este vizată Poliția sau conducătorii acesteia și să nu atribuie implicări politice instituțiilor de drept”, se arată în comunicatul emis de IGP.

Viorel și Elena Cernăuțeanu. Foto: RISE Moldova

Viorel Cernăuțeanu (44 de ani) lucrează în structurile Ministerului Afacerilor Interne de la vârsta de 25 de ani. În 2013 a fost numit șef al Direcției juridice a Inspectoratului General al Poliției. Doi ani mai târziu, el a dat în judecată IGP, după ce a fost transferat, fără voia sa, în funcția de șef al Direcției management operațional. Cernăuțeanu l-a acuzat pe șeful-adjunct al IGP din acea perioadă, Gheorghe Cavcaliuc, de intimidare și persecutare, după ce i-a fost interceptat telefonul, iar el a fost schimbat în alt birou.

În ianuarie 2022, prin ordinul Anei Revenco, ministra de Interne în cadrul Guvernului învestit în august 2021, de Partidului Acțiune și Solidaritate, Viorel Cernăuțeanu a fost numit secretar de stat al MAI. O lună mai târziu, însă, a fost numit în funcția de șef al IGP.

Tot în 2022, soția sa, Elena Cernăuțeanu (39 de ani), s-a angajat în cadrul Aparatul Președintelui, inițial în funcția de consultantă principală, iar în 2024 a fost numită șefă de direcție. Până a lucra la Președinție, Elena Cernăuțeanu a activat la Oficiul Avocatului Poporului, unde a fost angajată de la vârsta de 23 de ani, ocupând funcții de la specialist coordonator, la consultantă și șefă de direcție.