Principală  —  IMPORTANTE   —   RISE MOLDOVA/ Vila lui Ilan…

RISE MOLDOVA Vila lui Ilan Șor din Rusia

Conacul impunător cu piscină interioară se află într-o zonă de elită de lângă Moscova și a fost cumpărat în perioada scandalului „Jaful secolului” de la Chișinău. Deși soția sa postează frecvent imagini cu proprietatea de lux, Ilan Șor nu a inclus-o în declarațiile de avere, nici ca primar, nici ca deputat, se arată în investigația RISE Moldova.

Inspectorii de integritate susțin că fostul lider al Partidului Șor nu a declarat mai multe imobile, însă nu au menționat acest conac, unde fiica cea mică a lui Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, filmează videoclipuri pentru Instagram și TikTok.

Oligarhul Ilan Șor, 38 de ani, s-a căsătorit în 2011 cu interpreta rusă Sara Șor, 47 de ani, cunoscută pe scenă sub numele de Jasmin. Trei ani mai târziu, Ilan a devenit oficial proprietarul unei vile din Chișinău, după ce o cumpărase de la o firmă opacă pe care tot el o controla, scrie RISE.

În același an, la Moscova, soția lui, Sara, a apărut într-o revistă mondenă vorbind despre o nouă casă, pe care au achiziționat-o într-un „sat VIP” din apropierea capitalei ruse.

Sursa: RISE Moldova

Agenții imobiliari ne-au ajutat să găsim această casă. La început am închiriat-o, după care am decis să o cumpărăm, pentru că din primele zile ne-am simțit foarte confortabil aici. […] Apropo, când ne vin prietenii, toți întreabă cât a durat construcția casei, cine a realizat planul și designul. Ei au convingerea că noi am construit casa. Ne place să auzim acest lucru, înseamnă că locuința are energia noastră și seamănă cu stăpânii”, declara ea pentru revista Atmosfera.

Proprietatea este situată în apropierea șoselei Rublevo-Uspenskoe, la doar 30 de minute de mers cu mașina până în centrul Moscovei. În această zonă exclusivistă, unde familia Șor deține vila, prețurile imobilelor pot ajunge la un miliard de ruble (aproximativ 11,5 milioane de dolari).

Investigația integrală realizată de RISE Moldova o puteți citi la link-ul așașat.