Principală  —  Ştiri  —  Social   —   RISE MOLDOVA/ Cum a scăpat…

RISE MOLDOVA Cum a scăpat Dr. Serebrova de dosar penal și contravențional la Chișinău

Sursa: RISE Moldova

Iryna Borodkina, cunoscută drept Dr. Serebrova, în al cărei salon de înfrumusețare a decedat o femeie în urma unei intervenții chirurgicale, a fost cercetată penal pentru contrabandă de oamenii legii din Chișinău, notează RISE Moldova.

RISE Moldova a aflat că, după aproape doi ani de anchetă, autoritățile au decis să o scoată de sub urmărire penală. N-a fost trasă nici la răspundere contravențională, pentru că termenul de prescripție expirase între timp. 

Pe 12 mai 2022, ora 06:06, la Postul vamal Palanca-Maiaki-Udobnoe, o femeie de 31 de ani, cu două valize mari, intenționează să părăsească Republica Moldova. Se prezintă pietonal la punctul de frontieră, când inspectorii vamali îi verifică bagajele și găsesc ticsite 600 de cutii cu medicamente. Acte de proveniență nu aveau, iar tânăra nu intenționa să le declare. Despre incident a comunicat chiar Serviciul Vamal în acea dimineață. Oamenii legii au estimat ulterior valoarea medicamentelor la circa 1,6 milioane de lei.

Medicamentele au fost confiscate, iar femeii i-a fost deschis dosar penal pentru tentativă de infracțiune și contrabandă. Pentru fapta sa risca de la 4 la 10 ani de închisoare.

Numele ei e Iryna Borodkina, originară din Ucraina, iar trei ani mai târziu a ajuns în vizorul public un cazul de omorului Liubovei Babuțki. 

Femeia a declarat atunci că medicamentele erau destinate ajutorului umanitar pentru persoanele afectate de războiul din Ucraina. După invazia Rusiei, în februarie 2022, s-a mutat împreună cu soțul său în Moldova și merge periodic să-și viziteze părinții, așa că le-a spus cunoscuților că poate transporta colete.

„Clinica” din Kiev, fondată împreună cu o femeie din India

În Ucraina, Iryna Borodkina este administratoarea companiei „GL CLINIC” și proprietara a 30% din afacere. Celelalte 70% sunt deținute de o femeie din India. Compania a fost fondată la începutul anului 2022, cu o lună înainte ca Rusia să atace Ucraina și cu patru luni înainte de „incidentul” de la vamă. Firma deține un cabinet care prestează de la servicii de chirurgie plastică, la manichiură și masaj sau saună. „Clinica de chirurgie plastică și cosmetologie”, așa cum se prezintă pe rețelele sociale, se află în orașul Kiev, la demisolul unui bloc. Pe pagina de Instagram a „clinicii”, Borodkina este prezentată drept unul dintre chirurgii plasticieni care lucrează acolo. Spre deosebire de colegii săi, care sunt prezentați cu nume complet și cu experiență anterioară, Borodkina este prezentată doar „Irina”.

Citiți mai multe pe RISE Moldova.