Principală  —  Ştiri   —   Rezultatele intermediare la concursul de…

Rezultatele intermediare la concursul de admitere în instituțiile de învățământ superior din țară sunt anunțate astăzi – 5 august 2024

Sursă foto: ZdG

Pe data de 5 august 2024, sunt anunțate rezultatele intermediare la concursul de admitere în instituțiile de învățământ superior din țară, conform ultimelor modificări ale graficului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.

Potrivit anunțului MEC, candidații vor primi un sms prin care vor fi anunțați dacă au fost admiși. Ulterior, participanții la concursul de admitere vor intra în cabinetul personal de pe eadmitere.gov.md și urmează să aleagă universitatea la care vrea să-și continue studiile, din cele la care a fost admis.

În compartimentul „Cererile tale de admitere” este specificat la care specialitate sau program de studiu a fost admis candidatul, la fiecare dintre universitățile pe care le-a selectat, prin statutul „Admis”. Apasă pe „Admis” pentru a accepta oferta universității. Pentru siguranță, MEC recomandă și verificarea paginilor web ale instituțiilor pentru a vedea dacă candidatul se regăsește în listele cu cei admiși. Viitorii studenți vor fi înmatriculați la universitate doar după ce depun actele în original în termenele stabilite.

Între 6 august și 9 august are loc depunerea dosarelor în original. Astfel candidatul va depune actele în original la universitatea pe care a ales-o. Pe 11 august, urmează afișarea rezultatelor finale. 

Sesiunea suplimentară are loc conform graficului :

12 august – 14 august – depunerea online a dosarelor; 

16 august – anunțarea rezultatelor intermediare; 

16 august – 19 august – depunerea dosarelor în original; 

20 august – afișarea rezultatelor finale.

Mai multe detalii despre Admiterea 2024 puteți citi aici.