Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Restricții de circulație în centrul…

Restricții de circulație în centrul capitalei în această duminică

Sursa foto: chisinau.md

Duminică, 8 septembrie, în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) se va desfășura Euro Marathon-ul 2024. Prin urmare, potrivit unui comunicat emis de Poliția, va fi sistată circulația rutieră din zonă.

Mai exact, de la ora 01:00 până la 22:00 pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, nu se va putea circula pe tronsonul cuprins între strada Mitropolitul Gavriil Bănulescu – Bodoni și strada A. Pușkin.

„Cursa va avea traseul Piața Marii Adunări Naționale – str. A. Pușkin – Constantin Tănase – bulevardul Grigore Vieru – strada Romană – Mitropolitul Gavriil Bănulescu Bodoni”, precizează oamenii legii.

În acest context, Poliția roagă șoferii să fie prudenți.

„Solicităm șoferilor să manifeste maximă atenție la drum, să ocolească respectiva zonă și să respecte solicitările polițiștilor implicați în trafic”, conchide Poliția.