Reprezentanții MSMPS anunță numărul cazurilor noi de infectare cu Covid-19
Autoritățile din sănătate anunță că în ultimile 24 de ore, în R. Moldova, au fost confirmate 43 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. Totodată, au fost înregistrate trei decese.
Din numărul total de cazuri, niciunul nu e de import.
Numărul total de teste efectuate – 5.762, dintre care 379 – teste Rapid – Antigen.
În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești, sunt internați 196 pacienți confirmați cu infecția COVID-19, dintre care 55 în stare extrem de gravă (13 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată).
În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 692 persoane, iar 14.682 sunt sub supraveghere la domiciliu.
Totodată, Ministerul Sănătății Muncii și Protecției Sociale anunță despre înregistrarea altor decese provocate de COVID-19:
Deces 6.150: Femeie de 88 de ani din mun. Chișinău, internată în IMSP SCR „Timofei Moșneaga”. Comorbidități: hipertensiune arterială, cardiopatie mixtă, obezitate.
Deces 6.151: Bărbat de 60 de ani din r. Căușeni, internat în SR. Căușeni.
Deces 6.152: Femeie de 78 de ani din or. Căușeni, internată în SR. Căușeni.
Alte 93 persoane au fost vindecate. În total, 248.594 persoane au fost tratate de COVID-19. Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 255.758.