Principală  —  Ştiri  —  Comunicate de presă   —   Recomandările Poliției de Frontieră în…

Recomandările Poliției de Frontieră în contextul aderării României la spațiul Schengen

Foto: MAI

Aderarea României la spațiul Schengen din punct de vedere al traversării frontierei de stat nu presupune careva schimbări esențiale la această etapă, ci doar includerea unor verificări suplimentare, potrivit unui comunicat al poliției de Frontieră a Republicii Moldova.

 În acest sens, Poliția de Frontieră reiterează următoarele recomandări în cazul în care intenționați să călătoriți în statele membre ale Uniunii Europene:

  • Verificați valabilitatea pașaportului biometric pentru a beneficia de regimul de călătorie fără vize în Uniunea Europeană;
  • Verificați ca pașaportul să fie valabil pentru cel puțin 6 luni de la data planificată a călătoriei;
  • Consultați sursele oficiale pentru a fi la curent cu cerințele privind călătoria și șederea în spațiul Schengen;
  • Planificați călătoriile în perioade mai puțin aglomerate pentru a reduce timpii de așteptare;
  • Verificați fluxul de trafic consultând pagina oficială a Poliției de Frontieră https://border.gov.md/index.php/camere-web sau contactând la Linia verde 022 259 717;
  • Asigurați-vă că dispuneți de documentele confirmative care să confirme scopul călătoriei.

„Poliția de Frontieră rămâne angajată în a asigura o tranziție fluidă și securizată pentru cetățenii care utilizează punctele de trecere a frontierei cu România. Vom continua să colaborăm cu partenerii internaționali pentru a asigura respectarea standardelor Schengen și pentru a minimiza impactul asupra fluxului de călători.”

Prin respectarea recomandărilor și informarea corespunzătoare, trecerea frontierei poate fi un proces rapid și sigur, conform Poliției de Frontieră.

România, pe deplin în Schengen. Ce implicații are această decizie pentru cetățenii R. Moldova? – Ziarul de Gardă

România va adera pe deplin la Schengen. Începând cu 1 ianuarie 2025, vor fi eliminate controalelor la frontierele terestre dintre România și Bulgaria și România și Ungaria. Astfel, după traversarea frontierei de stat dintre R. Moldova și România, călătorii nu vor mai fi supuși controalelor de frontieră în interiorul comunității europene. 

Poliția de Frontieră a R. Moldova a emis un comunicat de presă la subiect în care menționează că decizia, din punct de vedere al traversării frontierei de stat, „nu presupune careva schimbări esențiale la această etapă”. Totuși, va crește timpul de procesare la punctele de trecere a frontierei, în special în perioadele de vârf.