Recensământul populației și locuințelor 2024. Cum se va desfășura? De la organizare – la mituri, obligații și amenzi
Începând cu 8 aprilie și până la 7 iulie curent, în R. Moldova se va desfășura recensământul populației și locuințelor 2024. În perioada desfășurării recensământului, fiecare cetățean al R. Moldova este obligat de lege să răspundă la mai multe întrebări despre locuință, etnie, sex, religie, activitatea în câmpul muncii, dificultăți fizice sau studii, în conformitate cu Hotărârea Guvernului cu privire la organizarea și efectuarea recensământului.
Recensământul populației și locuințelor (RPL) este cel mai mare și cel mai complex exercițiu organizat la nivel național, prin care statul intră în gospodăria fiecărui om și colectează date în scopul numărării populației, dar și date despre gospodăriile și locuințele cetățenilor.
Biroul Național de Statistică (BNS) este instituția care este împuternicită să se ocupe de organizarea, elaborarea și efectuarea RPL-ului, conform legii emise de Parlament.
RPL 2024 din R. Moldova se va încadra în runda mondială 2020, care este deschisă pentru perioada anilor 2015-2024, după recomandările Organizației Națiunilor Unite (ONU) privind efectuarea cel puțin a unui RPL timp de zece ani.
„Rundele mondiale ale recensămintelor se organizează pentru comparabilitatea datelor la nivel internațional o dată la 10 ani. Ultima rundă mondială este 2020, iar perioada indicată pentru țări în efectuarea recensămintelor naționale este recomandată a fi între anii 2015-2024 inclusiv. Deci, anul 2024 este ultimul an în care R. Moldova poate efectua recensământul pentru a se include în runda mondială 2020”, se arată pe site-ul BNS.
Conform BNS, prin intermediul unui RPL, statul își propune să colecteze informații de interes public despre populația rezidentă și locuințe, cu scopul elaborării politicilor privind dezvoltarea umană, pentru cercetare științifică și dezvoltarea mediului de afaceri. Totodată, prin intermediul acestui exercițiu, statul va dispune de statistici oficiale naționale privind numărul și distribuția teritorială, structura demografică și caracteristicile socio-economice, gospodăriile casnice, locuințele, condițiile de locuit ale populației și clădirile în care se situează locuințele cetățenilor.
Colectarea datelor se efectuează prin intermediul reprezentanților BNS – recenzori. Aceștia sunt aleși în urma instruirii specializate și testărilor conforme. Recenzorii nu pot falsifica datele personale și nu au acces la ele după momentul introducerii acestora în sistem. Aceștia sunt angajați prin contract, semnând pentru păstrarea confidențialității datelor colectate.
Conform BNS, recenzorii vor purta echipamente cu logoul recensământului și legitimații autorizate, pe care le vor prezenta obligatoriu cetățenilor recenzați.
Colectarea datelor în format digital
Potrivit BNS, comparativ cu ultimul RPL organizat în 2014, când datele se colectau doar pe hârtie, în acest an există abordări inovative în acest sens.
Astfel, colectarea datelor se va face printr-un interviu efectuat de recenzor la domiciliul persoanei, iar datele vor fi colectate pe dispozitive digitale (tablete) cu sistem de criptare complex și de codificare a datelor.
Metoda se numește CAPI (abreviere din engleză – computer assisted personal interviewing/ interviu personal asistat de computer), fiind utilizată și în alte țări.
Recensământul nu va putea fi efectuat nicidecum pe internet, prin intermediul site-urilor web.
Ni se fură datele la recensământ – mit sau adevăr?
În contextul oferirii datelor cu caracter personal în cadrul RPL-ului, scepticismul în rândul cetățenilor este foarte prezent, constată BNS. În realitate, informează instituția, datele ce au caracter personal nu se colectează pentru identificarea „ilegalităților” pe care le fac cetățenii, or, „statul nu intră peste tine în casă” pentru „a te trage la răspundere”, ci pentru a crea o statistică reală.
„În cadrul recensământului, se va solicita IDNP-ul persoanei, pentru ca BNS să poată uni pe viitor datele de la recensământ cu alte registre precum Registrul Populației, astfel încât viitoarele recensăminte să fie efectuate prin registre, fără a merge în teren. Pentru a putea realiza legătura între aceste surse, este nevoie de un cod de identificare unic pentru fiecare persoană și acesta este Numărul de identificare de stat (IDNP). Utilizarea acestuia permite și eliminarea posibilității ca o persoană să fie recenzată de mai multe ori, fapt ce asigură un grad mai mare de corectitudine a rezultatelor”, scrie BNS.
Totodată, „datele care vor fi oferite de cetățeni pentru completarea chestionarului de recenzare vor fi utilizate doar sub formă generalizată în scopuri statistice. BNS se conduce după cele mai bune practici europene de siguranță și confidențialitate, fiind certificat în acest sens. Datele obținute de la cetățeni sunt anonimizate și/sau pseudonimizate, astfel încât nimeni să nu poată fi identificat”, potrivit BNS.
Putem avea încredere în recenzori?
BNS argumentează că nu este posibil ca datele personale comunicate recenzorilor „să nimerească în altă parte”, dat fiind faptul că în acest an datele vor fi colectate în format electronic.
„După ce recenzorul va completa împreună cu tine chestionarele de recenzare, el va transmite datele colectate către un server securizat pe care vor fi păstrate datele recensământului. Odată transmise către server, datele vor fi șterse automat de pe tableta recenzorului, el nu le va putea păstra și nu le va putea arăta nimănui. Fișierele se vor transmite de pe tabletă către server în stare criptată, ceea ce va împiedica interceptarea lor. Datele pe server se vor păstra, de asemenea, în condiții de siguranță”, informează site-ul BNS.
„La recensământ nu sunt colectate date despre averea aflată în posesia persoanei recenzate sau a familiei acesteia”
Din informațiile oferite de BNS, în cadrul RPL-ului din acest an vor fi trei chestionare:
- Chestionarul pentru recenzarea locuinței (1CL), care se utilizează pentru colectarea datelor despre:
- clădirea în care este situată locuința;
- locuință;
- membrii gospodăriei, inclusiv persoanele temporar absente sau prezente și străine.
- gospodărie;
- activitatea agricolă a gospodăriei (unde este relevant);
- Chestionarul pentru recenzarea spațiului colectiv de locuit (2SCL), care se completează pentru fiecare bloc locativ al spațiului colectiv de locuit (în cazul în care spațiul colectiv dat are mai multe blocuri locative), care va cuprinde date despre:
- clădirea în care este amplasat spațiul colectiv de locuit;
- dotările spațiului colectiv de locuit;
- persoanele care locuiesc în spațiul colectiv de locuit.
În spațiile colective de locuit, unde sunt încăperi ocupate de gospodării casnice /familii (exemplu: familiile profesorilor, personalului administrativ sau a studenților căsătoriți), aceste încăperi sunt considerate locuințe și se vor înregistra în chestionare 1CL.
- Chestionarul pentru recenzarea persoanei (3P), care se completează pentru fiecare persoană din gospodărie, înscrisă în lista membrilor gospodăriei (care locuiesc de obicei în locuința dată) din chestionarul 1CL, în aceeași ordine din listă, prin intervievarea fiecărei persoane.
Astfel, primul chestionar 3P se referă la prima persoană (capul gospodăriei). În absența unor membri ai gospodăriei, datele se solicită de la un membru adult al gospodăriei. Pentru minori datele vor fi furnizate de către persoanele adulte.
Întrebări legate de declarațiile de avere, valoarea bunurilor deținute de către persoană sau de către familia acesteia, istoricul medical sau afilierile și simpatiile politice, câștiguri, impozite, datorii, colecții, moșteniri, conturi, firme, bunuri, carduri bancare – nu vor fi cerute în cadrul RPL, precizează BNS. Pentru persoanele din diasporă vor răspunde doar la unele întrebări membrii familiei din țară.
Vorbitorii de limbă rusă vor fi chestionați în limba rusă, iar pentru comoditate, chestionarele sunt traduse și în limbile romă, găgăuză, bulgară sau engleză.
„Toate caracteristicile demografice și socio-economice se vor produce cu privire la populația rezidentă care a trăit aici preponderent în ultimele 12 luni, indiferent de absențele temporare”, informează Biroul Național de Statistică.
„Ce se întâmplă dacă nu vreau să răspund la întrebări?”
Conform Legii nr. 231/2022, toți cetățenii sunt obligați să contribuie la oferirea datelor pentru statistică, oferind răspunsuri complete.
BNS anunță că în cazul în care persoanele nu vor dori să colaboreze și să răspundă la întrebările din cadrul interviului de recensământ, acestea vor putea fi amendate.
„Refuzul de a oferi informații sau furnizarea de date incomplete/eronate în cadrul recenzării constituie contravenții și art. 330 din Codul Contravențional prevede amenzi de până la 2500 de lei. De notat că amenzile vor fi aplicate doar dacă după efectuarea a 5 vizite ale recenzorului la domiciliu, nicio modalitate de a convinge persoana de a participa nu a fost cu succes”, se arată pe site-ul BNS.
Care sunt costurile recensământului din acest an?
Potrivit BNS, în acest an au fost alocate 2,075 milioane de euro, dintre care 2 milioane de euro reprezintă contribuția Uniunii Europene, iar 75 de mii de euro vin ca sprijin din partea Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA).
Recensământul populației și locuințelor 2024 se va desfășura în perioada 8 aprilie – 7 iulie. Momentul de referință al recensământului va fi ora 00:00 a zilei de 8 aprilie 2024.
Conform BNS, unele persoane ar putea să fie recenzate de două ori. Perioada de post recenzare presupune o numărare repetată a populației de la recensământ în baza unui eșantion reprezentativ și aleatoriu. Ancheta post recenzare se efectuează pentru a evalua calitatea recenzării, inclusiv a completării chestionarelor de recensământ, durează două săptămâni, începând din următoarea zi după finalizarea perioadei de recenzare, iar întrebările vor fi generale și mult mai scurte.
Potrivit BNS, rezultatele provizorii ale recensământului populației și locuințelor 2024 (numărul persoanelor recenzate pe sexe, medii și în profil teritorial) vor fi făcute publice până la 31 decembrie 2024. Rezultatele definitive vor fi publicate pe pagina web a BNS până la 31 decembrie 2026.
Evenimentul de lansare a RPL 2024 va avea loc sâmbătă, 6 aprilie 2024, ora 11:00 în Scuarul Teatrului Național de Operă și Balet Maria Bieșu.