Reacția Procuraturii, după ce Carp a declarat că Alexandr Stoianoglo ar fi cerut grațierea unor persoane care au transportat droguri în Rusia

Procuratura Generală (PG) a venit cu câteva precizări după ce președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, a afirmat că fostul candidat la funcția de președinte, Alexandr Stoianoglo, și-ar fi depășit atribuțiile de serviciu în timp ce deținea funcția de procuror general, solicitând, în martie 2020, grațierea a cinci persoane condamnate pentru transportarea de droguri în Federația Rusă.
Potrivit unui comunicat al PG, în perioada anilor 2016 – 2020, au fost expediate în instanța de judecată trei cauze penale în privința a trei inculpați, dintre care un cetățean al Federației Ruse și doi cetățeni ai R. Moldova, pe faptul comiterii traficului de ființe umane, prin înșelăciune și abuz de poziție de vulnerabilitate, în scopul implicării persoanelor la operațiuni ilegale cu substanțele narcotice pe teritoriul Federației Ruse.
Pe cauzele menționate au fost identificate și audiate 23 de victime.
„În urma recepționării mai multor adresări parvenite la Procuratura Generală de la rudele victimelor, în care se solicita intervenția organelor procuraturii și acordarea grațierii individuale, pe motiv că sunt victime ale traficului de ființe umane în privința cărora au fost pronunțate sentințe de condamnare de către instanțele de judecată din Federația Rusă și care erau transferați în R. Moldova pentru executarea pedepsei, Procuratura Generală a readresat solicitările către instituția competentă, totodată, prezentând o informație amplă pe cazul în speță și considerând oportun de a fi examinate, deoarece solicitanții de grațiere au statut de victime/părți vătămate în procesele penale pendinte în țara noastră”, precizează PG.
Totodată, Procuratura menționează că informațiile prezentate s-au referit la persoanele care au fost reținute de organele competente ale Federației Ruse până la implicarea acestora în distribuirea substanțelor narcotice, adică în momentul ridicării sau în timpul transportării pachetelor, conținutul cărora, potrivit probelor acumulate, nu era cunoscut victimelor.
În acest context, instituția își exprimă „îngrijorarea aferent expunerilor publice vociferate recent, care aduc riscuri de încălcare a drepturilor părților vătămate în cazurile pendinte în instanța de judecată”.
„Notăm că, în conformitate cu prevederile art.26 din Convenția de la Varșovia, „(…) Fiecare Parte va prevedea, potrivit principiilor fundamentale la sistemului său juridic, posibilitatea de a nu impune sancțiuni victimelor pentru că acestea au luat parte la activități ilegale când au fost constrânse(…)””, conchide PG în comunicat.
Președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, susține că fostul candidat la funcția de președinte, Alexandr Stoianoglo, și-ar fi depășit atribuțiile de serviciu în timp ce deținea funcția de procuror general. Totuși, deputatul a spus că nu va sesiza oamenii legii, ci doar „a făcut informația publică, pe care nu ar fi cunoscut-o dacă Stoianoglo nu ar fi făcut o postare porcoasă despre grațierea unei alte persoane” de către Maia Sandu.
Carp, care a venit în octombrie 2021 cu sesizarea care a dus la suspendarea din funcție a lui Stoianoglo, invocând același motiv – abuz de serviciu, a declarat că ex-procuror general a solicitat, în martie 2020, grațierea a cinci persoane condamnate pentru transportarea de droguri în Federația Rusă.
În plus, deputatul a spus că va prezenta ulterior informații despre cum Stoianoglo ar „vrut să pună mânuța să o aducă acasă și să o elibereze, fiind condamnată în Federația Rusă”, pe Elena Platon, sora lui Veaceslav Platon.