Principală  —  IMPORTANTE   —   Reacția Primăriei referitor la accidentul…

Reacția Primăriei referitor la accidentul din parc, unde doi copii au fost electrocutați, unul decedând iar altul aflându-se în stare gravă la spital. Ceban: „S-a încercat, ca de obicei, să se facă și politică pe seama tragediei”

Sursa: FB/Ion Ceban

Primarul capitalei, Ion Ceban, a venit cu o reacție publică, din partea primăriei, referitor la cazul de pe 18 iulie, când doi copii au fost electrocutați, în parcul „Sarmisegetusa” din capitală. Acesta menționează că nu ar fi de vină pentru cele întâmplate, deoarece „nu el verifică ce se află într-un pilon”. Totodată Ceban menționează că organele de drept desfășoară ancheta pentru a stabili cauzele și circumstanțele accidentului, potrivit materialului video postat pe Facebook.

„Primăria Chișinău a venit cu tot suportul pentru ambele familii și am fost alături imediat cum am aflat, inclusiv cu ajutorul necesar material. În prezent, organele de drept desfășoară ancheta pentru a stabili cauzele și circumstanțele accidentului. Așteptăm ca oamenii legii să ne comunice toate detaliile. Între timp, și imediat, am dispus ca toate parcurile și ogrăzile să fie o dată în plus inventariate și verificate”, a declarat primarul Ceban.

Totodată, acesta a mai declarat că incidentele apar și din cauză că locuitorii capitalei au tendința să se conecteze de sine stătător la rețelele de apeduct, canalizare, iluminat dar și altele.

Toate adresele care au fost transmise de către locuitorii noștri cu neconformități, peste tot se intervine. Cele sigilate, unele, sunt intenționat deschise și rupte, altele care ne-au fost transmise, deși continuă să apară public aceste poze, menționăm că s-a intervenit și se intervine în continuare, a menționat Ion Ceban.

Nu se duce primarul să verifice, să se uite la componența amestecului asfaltic cât de bun este, lemnul pentru mobilier și ce se află într-un pilon. S-a încercat ca de obicei să se facă și politică pe seama tragediei, rog să evităm, să fim, în acest context, oameni în primul rând”, a conchis Ion Ceban.

Primarul a mai menționat că cei cei care sunt conectați ilegal la anumite rețele, vor fi amendați și deconectați sau debranșați.


În seara zilei de joi, 18 iulie, Inspectoratul General al Poliției  (IGP) a anunțat decesul unui copil în vârstă de 11 ani. „Preliminar, băiețelul de 6 ani și fetița de 11 ani se jucau în parc, iar la un moment dat ar fi atins niște fire care au produs un scurt circuit. Copiii au fost imediat preluați de ambulanță și transportați la spital, însă, cu regret, fetița a decedat”, punctau oamenii legii.

Vasile Chirilescu, specialist principal pentru relaţia cu mass-media în cadrul Primăriei Chișinău, declară pentru Ziarul de Gardă că autoritățile locale „s-au întrunit în ședință la fața locului aseară (18 iulie, n. red.)”, iar „responsabilii o să verifice exact ce s-a întâmplat și o să înlăture defecțiunea”.

Redacției NM, reprezentanții Primăriei, al căror nume nu este indicat, au transmis îndemnul „să nu fie făcută politică pe cazuri tragice care pot să se întâmple”, menționând că „ținând cont că am avut temperaturi înalte de peste 40 de grade mai multe zile la rând, specialiștii spun că ar putea fi situație în legătură cu acest fapt”.

Este un caz care se poate întâmpla în orice localitate din R. Moldova sau din lume”, a declarat Chirilescu după ce ZdG i-a solicitat să explice la ce se referă colegii acestuia care au rugat să nu se facă politică și cine a făcut-o.

Purtătorul de cuvânt al Institului Mamei și Copilului, Maxim Cazacu, a declarat pentru NM că „în pofida eforturilor echipei medicale, pacientul de 11 ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare și din păcate nu a putut fi salvat”. Cu referire la băiatul de 6 ani, Maxim Cazacu a spus că acesta a fost transferat în secția de reanimare, unde se află în prezent sub supraveghere medicală.

Starea acestuia este gravă, dar stabilă”, a precizat reprezentantul instituției medicale.