Principală  —  Ştiri  —  Comunicate de presă   —   Reabilitarea termo-energetică a Centrului pentru…

Reabilitarea termo-energetică a Centrului pentru refugiați din Ucraina situat în satul Cărpineni, realizată cu suportul Cehiei

Foto: Ministerul Muncii și Protecției Sociale

A fost finalizată prima etapă a proiectului „Măsuri termo-energetice de reabilitare a centrului temporar pentru refugiați din Ucraina/școlii-internat din Carpineni”, realizat de Green City Lab Moldova și finanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Cehe prin Programul de Ajutor Umanitar în Criza Refugiaților din Ucraina. Proiectul a avut ca scop îmbunătățirea eficienței energetice și a condițiilor de trai pentru refugiații din Ucraina găzduiți în școala-internat din comuna Cărpineni, raionul Hâncești, informează Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

La evenimentul de inaugurare a lucrărilor finalizate au participat mai mulți oficiali și reprezentanți ai autorităților din R. Moldova, printre care secretarul de stat al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Vasile Cușca, precum și o delegație a Republicii Cehe, în frunte cu Miloš Vystrčil, președintele senatului Parlamentului Republicii Cehe și Excelența Sa Stanislav Kázecký, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Cehe în Republica Moldova.

Printre activitățile principale realizate în cadrul proiectului se numără: izolarea termică a pereților căminului nr. 2; înlocuirea ferestrelor și ușilor exterioare a căminului nr. 2; izolarea termică a acoperișului căminului nr. 2; modernizarea fostei cazangerii pe cărbune; instalarea a două cazane (unul pe peleți și unul pe brichete/lemne) cu infrastructura necesară; instalarea unui parc fotovoltaic; modernizarea sistemului de videomonitorizare; dotarea blocului alimentar cu echipamente energetice eficiente etc.

Pentru a evalua eficiența energetică a clădirii și a determina soluțiile optime de reabilitare termică și energetică, a fost realizat un audit energetic al căminului nr. 2. Principalele concluzii ale auditului au evidențiat necesitatea diversificării surselor de energie termică prin instalarea de cazane pe biomasă și îmbunătățirea izolației termice a acoperișului și pereților, ceea ce va conduce la economii semnificative de energie și costuri.

Prima etapă a proiectului a fost finanțată cu suma de 405 959 euro, iar pentru cea de-a doua etapă, care este încă în curs de derulare până la sfârșitul lunii august curent, a fost alocată suma de 141 111,96 euro. Planul de acțiuni pentru cea de-a doua etapă include modernizarea spațiilor pentru igiena personală, instalarea colectoarelor solare, achiziționarea echipamentului antiincendiar și procurarea combustibilului pentru cazanele pe biomasă.