Război în Ucraina Odesa – ținta atacurilor cu drone rusești
Oraşul port Odesa, sudul Ucrainei, a fost atacat de mai multe drone ruseşti vineri noaptea, potrivit unor informaţii difuzate de media, relatează dpa, citată de agerpres.ro.
Autorităţile locale au raportat mai multe explozii, care au fost iniţial atribuite utilizării apărării antiaeriene. Supravegherea spaţiului aerian a raportat anterior apropierea mai multor drone kamikaze deasupra Mării Negre şi a cerut locuitorilor din oraş şi din zona înconjurătoare să se adăpostească.
Alerte aeriene au fost emise şi în alte regiuni ale Ucrainei.
Amintim că, în noaptea de 16 spre 17 decembrie, armata rusă a atacat cu drone regiunea ucraineană Odesa. Atunci, o dronă a căzut peste o casă din orașul Odesa. În urma exploziei, casa a fost distrusă, iar un bărbat a fost ucis.