Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Răspuns la întrebarea «Când se…

Răspuns la întrebarea «Când se va termina războiul?»

Sursa foto: Getty Images

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că sfârşitul războiului cu Rusia depinde de „hotărârea” aliaţilor occidentali ai Kievului de a furniza armele necesare şi permisiunea de a le utiliza.

Vorbind în obișnuitul său discurs video din fiecare seară, Zelenski a mulţumit armatei sale pentru o nouă lovitură asupra unui arsenal din Rusia, fără să identifice locaţia. El a mai spus că întâlnirile sale de săptămâna viitoare din Statele Unite sunt „cruciale” pentru a se asigura că Ucraina are capacităţile de apărare de care are nevoie. „Dacă ne-am putea îndrepta toată precizia spre apărarea statului nostru, dacă ar exista suficiente rachete şi permisiuni pe care partenerii le-ar putea furniza în acest scop, situaţia generală în război ar fi mai bună pentru securitatea noastră”, a spus Volodimir Zelenski, citat de digi24.ro.

El a adăugat: „Răspunsul la întrebarea «Când se va termina războiul?» este, de fapt, atunci când hotărârea partenerilor noştri nu va rămâne în urma a ceea ce putem face noi pentru apărarea noastră, pentru independenţa noastră, pentru victoria noastră”. „Strategia noastră clară va fi pe masa partenerilor noştri. Pe masa preşedintelui Statelor Unite”, a afirmat el.

Zelenski solicită aproape zilnic aliaţilor occidentali ai Ucrainei, în principal Statelor Unite, să sporească livrările de armament pentru a contracara avansul lent al forţelor ruse în regiunea Doneţk, pe frontul estic al războiului. Kievul cere, de asemenea, permisiunea de a utiliza arme occidentale împotriva unor ţinte din interiorul Rusiei, pentru a preîntâmpina atacurile aeriene ale Moscovei asupra infrastructurii Ucrainei, inclusiv asupra instalaţiilor energetice. Oficialii ucraineni susțin că au lovit noaptea trecută două depozite de muniţii ruseşti – în regiunea Krasnodar, în sud, şi în regiunea Tver, în vest.

Totodată, Zelenski va participa săptămâna viitoare la sesiunile Consiliului de Securitate şi ale Adunării Generale a ONU, având programate întâlniri cu preşedintele american Joe Biden şi cu vicepreşedintele Kamala Harris, care este şi candidatul democrat la preşedinţie. Zelenski a declarat, de asemenea, că speră să se întâlnească cu rivalul ei republican, Donald Trump.