Raportul de activitate al Autorității Naționale de Integritate pentru anul 2023 a fost audiat de Parlament
Parlamentul R.Moldova a audiat, în cadrul ședinței plenare de astăzi, raportul de activitate al Autorității Naționale de Integritate (ANI) pentru anul 2023, prezentat de către directorul ANI, Lilian Chișca, se arată în comunicatul Parlamentului.
Pe parcursul anului 2023, Autoritatea Națională de Integritate a recepționat 76710 de declarații de avere și interese personale. În total, portalul public al declarațiilor conținea, la finele anului trecut, circa 935000 de mii de declarații depuse în anii 2011-2023.
În perioada de referință, au fost finalizate 163 de proceduri de control, dintre care 64 % au fost acte de constatare a încălcării. Alte 59 de acte au vizat încetarea controlului. Concomitent, inspectorii de integritate au inițiat 365 de cauze contravenționale, fiind întocmite 350 procese-verbale cu privire la contravenție și aplicate amenzi în sumă totală de 810475 de lei.
În anul 2023, inspectorii de integritate au verificat din oficiu 938 de declarații de avere și interese personale ale demnitarilor de stat, depuse pentru anul 2022. Verificarea a vizat deputați, judecători, procurori, conducători ai instituțiilor/autorităților publice etc.
La capitolul cooperarea interinstituțională, în raport se menționează că Autoritatea Națională de Integritate a încheiat un acord de colaborare cu instituțiile naționale relevante domeniului de activitate al ANI, care a vizat crearea Platformei naționale de recuperare a bunurilor infracționale, în comun cu Centrul Național Anticorupție, Procuratura Generală, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor, Ministerul Afacerilor Interne și Consiliul Superior al Magistraturii.
Parlamentul a recomandat Autorității Naționale de Integritate să asigure respectarea de către inspectorii de integritate a prevederilor în domeniul verificării și a controlului averii și al intereselor personale. În contextul controlului parlamentar, Comisia juridică, numiri și imunități și Comisia securitate națională, apărare și ordine publică vor monitoriza activitatea ANI.
Potrivit legislației, anual, reprezentanții ANI prezintă în plenul Parlamentului raportul de activitate al instituției pentru anul precedent.