Raport de audit „cu rezerve”, emis de Curtea de Conturi după examinarea situației financiare a Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării: instituția a omis în evidența sa contabilă imobile în valoare de peste 110 milioane de lei
Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a emis un raport de audit „cu rezerve” asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED) încheiate la 31 decembrie 2023.
La finele anului 2023, patrimoniul gestionat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării și entitățile sale subordonate a constituit 21,8 milioane de lei. Veniturile au constituit 489,6 milioane de lei. Împrumuturile externe au constituit 204,5 milioane de lei, iar cheltuielile au însumat 692,4 milioane de lei.
În cadrul ședinței CCRM de marți, 21 mai, au fost prezentate principalele observații „care au stat la baza emiterii opiniei de audit cu rezerve”:
- MDED nu a înregistrat în evidența sa contabilă valoarea imobilelor gestionate economic de către instituțiile publice la autogestiune în sumă totală de circa 111,9 milioane de lei;
- Nu a fost contabilizată valoarea capitalului social a două întreprinderi de stat în procedura de lichidare, în sumă totală de 316,4 mii de lei;
- Nu a fost reevaluată, conform cerințelor regulamentare, valoarea de bilanț a unei clădiri, la transmiterea acesteia în folosință și gestiune economică în afara sistemului bugetar, la valoarea estimată de audit de circa 26 milioane de lei.
De asemenea, din cauza lipsei unor cerințe specifice de raportare, nu au fost recunoscute și incluse în bilanțul consolidat al MDED și, ulterior, în Raportul Guvernului privind executarea bugetului de stat, informațiile cu privire la angajamentele financiare generate de 1055 de garanții emise și active din Fondul de Garantare a Creditelor (FGC) pentru întreprinderile mici și mijlocii, în sumă de 1,1 miliarde de lei și de 1 044 garanții în valoare de aproximativ 820,9 milioane de lei, conform datelor băncilor partenere, precum și soldul mijloacelor financiare bugetare ale FGC, în sumă totală de 401,9 milioane de lei. Totuși, acestea se înscriu „într-o anumită măsură” în Raportul narativ consolidat al MDED.
Auditorii CCRM au constatat și alte „deficiențe, care nu au influențat opinia de audit”, precum:
- neînregistrarea în evidența contabilă a informațiilor aferente a două creanțe compromise decontate de către Unitatea de implementare a grantului acordat de Guvernul Japoniei, succesor de drepturi și obligații MDED, în sumă de 38,7 mii de dolari, echivalentul a 672,7 mii de lei și în sumă de 114,2 mii de euro, echivalentul a 2,2 milioane de lei. În consecință, creanțele compromise, raportate în bilanțul consolidat al MDED, la conturile extrabilanțiere, au fost subevaluate cu suma totală de 2,9 milioane de lei;
- clasificarea necorespunzătoare a activelor nefinanciare a condus la înregistrarea neconformă în evidența contabilă a MDED a cca 67 bunuri, precum și în evidența contabilă a Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor a 8 bunuri, sub formă de mașini și utilaje, unelte și scule, inventar de producere și gospodăresc și alte mijloace fixe, la conturile stocurilor de materiale circulante, ceea ce în consecință a generat subevaluarea agregată a conturilor mijloacelor fixe cu 81,4 mii lei.
Procesul de reorganizare a Instituției Publice Institutul National de Metrologie prin fuziunea (absorbția) Întreprinderii de Stat Centrul de Metrologie Aplicată și Certificare ar fi „în întârziere semnificativă și riscă să eșueze în totalitate deoarece nu au fost întreprinse toate acțiunile necesare pentru desfășurarea procesului de reorganizare”, consideră auditorii.
Deși subdiviziunea de audit intern din cadrul MDED urma a fi instituită în număr de cel puțin trei unități de personal, auditul a atestat că, din cauza neajustării statelor de personal la cadrul normativ aplicabil, aceasta este constituită doar dintr-o unitate de auditor intern principal, care a fost angajat în noiembrie 2022. „Limitarea în acest fel a activităților de audit condiționează neobținerea de către persoanele responsabile de guvernanță a asigurărilor de gestionare corespunzătoare a riscurilor asociate activităților operaționale și financiare ale MDED și entităților din sfera sa de competență”, mai notează CCRM.
În final, în scopul înlăturării cauzelor ce au stat la baza „denaturărilor și neconformităților identificate”, Curtea de Conturi a înaintat Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării și instituțiilor sale subordonate 7 recomandări care necesită a fi abordate în perioadele viitoare, pentru „a controla mai bine riscurile de denaturare sau conformitate”.