Radu Marian, luat la întrebări de Igor Grosu? Ce spune președintele Parlamentului despre licitațiile de 3,5 milioane de lei, câștigate de rudele deputatului PAS
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, spune că i-au apărut semne de întrebare după ce Asociația Coral Obștească, condusă de mama și fratele deputatului Radu Marian, a câștigat o licitație organizată de Guvern și a cărei documente aferente, printre care și caietul de sarcini, au fost semnate de conducătoarea grupului de lucru pentru achiziții publice din cadrul Cancelariei de Stat, membra Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Tatiana Cucuietu. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „7 zile” de la Cinema 1.
Speaker-ul Legislativului a spus că ar fi împotrivă ca membrii familiei sale să participe la concursuri sau licitații publice, însă a spus că nu pretinde că aceasta „este cea mai bună abordare”, întrucât „crează disconfort rudelor sau membrilor familiei” și „au și ei dreptul să se afirme, să se manifeste”. „Important e să fie corect, să fie apreciat actul artistic”, a punctat el.
Totuși, Igor Grosu a menționat că i-a cerut explicații lui Radu Marian despre acest caz.
„Autoritatea să prezinte toate actele, cum a fost desfășurat concursul. (…) Eu chiar i-am cerut explicații. I-am spus colegului meu: «Ieși te rog frumos cu o poziție publică și explică lucrul acesta pentru că eu nu cunosc detalii»”, a afirmat președintele Parlamentului.
Acesta i-a îndemnat pe cei care „au «conflicte de interese» să comunice cât mai des”.
Licitații de 3,5 milioane de lei, organizate de Guvern și câștigate de asociația mamei și fratelui unui deputat PAS
Două licitații organizate de Guvernul R. Moldova în valoare de circa 3,5 milioane de lei au fost câștigate de Asociația Muzical-Corală din Moldova, condusă de Elena Marian, mama deputatului Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Radu Marian.
Conform datelor de pe site-ul Agenției Achiziții Publice, ambele contracte de achiziție au fost semnate la 19 martie 2025, iar la concursul public s-a înregistrat un singur candidat.
ZdG a consultat documentele aferente licitațiilor și a constatat că Tatiana Cucuietu este persoana responsabilă de organizarea acestora. Conform informațiilor din CV-ul său public, ea a ocupat funcția de director operațional/coordonator regional la PAS în perioada februarie 2020 – martie 2024. Din martie 2024, Cucuietu este secretar general adjunct al Guvernului R. Moldova.
Radu Marian a negat faptul că ar fi avut vreo legătură cu organizarea sau desfășurarea celor două licitații.
Elena Marian, directoarea asociației care a obținut contractele, ne-a spus că „nu face politică” și că asociația condusă de ea activează de mai bine de 20 de ani, timp în care a avut contracte și colaborări cu diferite organizații.