Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   R. Moldova își va deschide…

R. Moldova își va deschide ambasadă în Kazahstan

Foto: Shutterstock

Procedurile interne pentru punerea în aplicare a deciziei Guvernului privind deschiderea unei ambasade în Kazahstan au fost finalizate, anunță miercuri, 29 ianuarie, Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Potrivit MAE, acest fapt va aduce un șir de beneficii țării noastre, deoarece „Kazahstan este o țară cu una dintre cele mai mari economii din Asia Centrală”.

„Kazahstanul este un partener comercial important pentru țara noastră. În anul 2023, volumul comerțului R.i Moldova cu R. Kazahstan a crescut semnificativ și a înregistrat suma de 101,55 milioane de dolari SUA, în creștere cu 52% comparativ cu anul 2022. În perioada analizată, exporturile R. Moldova în R. Kazahstan au însumat cifra de 41,11 milioane de dolari, la fel, în creștere cu 44%, comparativ cu anul 2022, înregistrând o pondere de 1,02% din valoarea totală a exporturilor”, se arată în comunicatul MAE.

Noua ambasadă va avea rolul de a:

  • Organiza forumuri economice pentru a conecta oamenii de afaceri din Moldova și Kazahstan.
  • Sprijini proiectele de colaborare în agricultură, industrie alimentară, energie și tehnologie.
  • Promova imaginea Republicii Moldova ca un partener de încredere în Asia Centrală.

Astfel, se așteaptă ca deschiderea ambasadei să ajute la atragerea investițiilor din Kazahstan în R. Moldova, la promovarea produselor moldovenești pe piața kazahă, să sprijine oamenii de afaceri din R. Moldova să stabilească contacte directe și să participe la evenimente economice să faciliteze un dialog mai dinamic la nivel politic, să susțină cooperarea în cadrul organizațiilor internaționale și să deschidă noi oportunități pentru investiții.

Totodată, ambasada va oferi sprijin comunității moldovenești din Kazahstan, care numără peste 20 000 de persoane.