O femeie cu dizabilități intelectuale a fost dusă la o fermă pentru a fi „mireasă”. O nouă condamnare la CtEDO și despăgubiri de peste 40 de mii de euro
R. Moldova trebuie să plătească 35 de mii de euro pentru prejudiciul moral cauzat unei femei cu dizabilități intelectuale care a fost forțată să muncească gratuit și a fost abuzată sexual după ce a fost transferată în 2013 din grija statului pentru a locui la o fermă, în urma unei proceduri de „dezinstituționalizare”. Statul a fost găsit vinovat printr-o decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO) emisă joi, 27 februarie, și va trebui să achite și peste 8500 de euro pentru costuri și cheltuieli.
Reclamanta, I.C., a fugit de la fermă după cinci ani și, cu ajutorul unei organizații non-guvernamentale, a depus o plângere la poliție împotriva cuplului care deținea ferma. Procesul judiciar care a urmat a dus la achitarea cuplului, conform rezumatului hotărârii CtEDO realizat de Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al R. Moldova.
Potrivit circumstanțelor cauzei, femeia suferă de o dizabilitate intelectuală moderată și a fost lipsită de capacitatea de exercițiu în anul 2011. Ea a fost abandonată de familia sa la naștere, aflându-se în grija statului timp de 24 de ani într-o instituție psihoneurologică.
„Mireasă” pentru un angajat
Ulterior, I.C. a fost preluată de către un cuplu (L.P. și I.P.), fiind scoasă de sub tutela statului (printr-o procedură de dezinstituționalizare) cu scopul reintegrării reclamantei în familia acestora în calitate de „mireasă” pentru un angajat a fermei deținute de acel cuplu și ulterior, reintegrării acesteia în societate. I.C. locuia la ferma deținută de către acel cuplu, unde muncea forțat, iar ulterior bărbatul, I.P., a violat-o și abuzat-o sexual. Reclamanta a fugit de la fermă de mai multe ori, dormind în trenuri abandonate dar de fiecare dată I.P. o găsea și o aducea înapoi la fermă.
La 23 octombrie 2018, reclamanta a fugit de la fermă și a contactat linia telefonică pentru persoanele cu dizabilități, gestionată de o organizație non-guvernamentală – Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități (AOPD). Ea s-a plâns că nu a fost plătită pentru munca ei la fermă și că bărbatul, I.P., o viola și abuza. În următoarea zi, AOPD a sesizat poliția, bazându-se pe plângerile reclamantei făcute la telefon.
La 25 octombrie 2018, reclamanta a depus o plângere penală la poliție în prezența unui asistent social, care s-a referit inițial doar la abuzul sexual din partea lui I.P. Ulterior, avocatul reclamantei a cerut poliției să investigheze faptele și sub aspectul traficului de persoane. În aceiași zi, autoritatea locală s-a întrunit într-o ședință multidisciplinară extraordinară pe marginea acestui caz la care au participat ofițerul de poliție, asistentul social, primarul și un educator. Urmare a ședinței, situația reclamantei a fost evaluată ca prezentând un risc sporit și s-a decis ca ea să fie plasată temporar într-un centru de plasament până la stabilirea circumstanțelor cazului.
La 29 octombrie 2018, a fost inițiată urmărirea penală privind alegațiile de viol și abuz sexual. În cadrul urmăririi penale, reclamanta și-a reiterat declarațiile depuse anterior la 25 octombrie 2018. Reclamanta a declarat că atunci când refuza să aibă un act sexual cu I.P., el o amenința că îi va omorî câinele de care ea se atașase mult. I.P. nu a aplicat niciodată violența fizică față de reclamantă, ci mereu o convingea verbal pe aceasta să întrețină relații sexuale cu el. Totodată, reclamantei îi era rușine să se plângă primarului și, potrivit ei, oricum nimeni nu avea să o creadă.
Potrivit rapoartelor psihologice și psihiatrice, experții au ajuns la concluzia că reclamanta nu este predispusă la exagerarea realității și nu există semne că reclamanta ar suferi de fantezie patologică. Totodată, reclamanta este predispusă la dezvoltarea diferitor forme de dependență față de terți, inclusiv față de I.P. Referitor la alegațiile privind munca forțată, în urma verificărilor întreprinse de organul de urmărire penală și Inspectoratul de Stat al Muncii s-a constatat că nu existau acte ce ar demonstra raporturi de muncă între reclamantă și proprietarii fermei.
Peste aproape un an, la 20 august 2019, procurorul a inițiat o cauză penală în legătură cu acuzațiile de trafic de ființe umane prin folosirea violului. În aceeași zi, cauza a fost conexată cu cea inițiată în 2018.
La 17 mai 2019 a fost inițiată o altă cauză penală în legătură cu acuzațiile de trafic de ființe umane săvârșit de două sau mai multe persoane, care urma să fie conexată cu cauza penală din 16 decembrie 2019.
La 17 septembrie 2019, procurorul i-a pus sub învinuire în mod oficial pe I.P. și L.P., fiind acuzați de trafic de ființe umane săvârșit de două sau mai multe persoane. În special, s-a susținut că I.P. și L.P. au dus reclamanta la fermă și au forțat-o, prin amenințări și violență fizică, să aibă grijă de animale fără a fi remunerată. Procurorul a recunoscut că reclamanta era extrem de vulnerabilă din cauza dizabilității sale intelectuale.
La 20 decembrie 2019, procurorul l-a pus sub învinuire în mod oficial pe I.P. de trafic de ființe umane, completând rechizitoriul cu acuzații de întreținere a relațiilor sexuale care au fost calificate drept exploatare sexuală necomercială, renunțând la acuzațiile de viol și abuz sexual. În aceeași zi, procurorul a pus-o sub învinuire oficial pe L.P. de aceleași acuzații de trafic de ființe umane.
Avocatul reclamantei a fost de acord cu învinuirea privind traficul de ființe umane, însă a constatat că renunțarea de către procuror la acuzațiile de viol și abuz sexual a fost nejustificată și a solicitat continuarea urmăririi penale în privința acestor acuzații. Procurorul a respins însă cererea avocatului, motivând că articolul 165 alin. (2) lit. d) din Codul penal se referea la elementele de fapt ale relațiilor sexuale și că nu era necesară examinarea acestor relații în temeiul unor dispoziții separate din Codul penal. Reclamanta a contestat ordonanța procurorului, însă contestația a fost respinsă de către procurorul ierarhic superior. Ulterior, reclamanta a contestat această decizie la judecătorul de instrucție, însă între timp cauza a fost transmisă spre examinare către instanța de fond. În acest sens, judecătorul de instrucție și-a declinat competența în favoarea instanței de fond pentru examinarea în fapt a cauzei.
Instanțe: „Reclamanta era liberă să plece de la fermă ori de câte ori dorea acest lucru”
La 28 ianuarie 2021, instanța de fond i-a achitat pe I.P. și L.P. de acuzațiile aduse de trafic de ființe umane. În motivarea deciziei sale, instanța a concluzionat că nu există nici o probă că reclamanta a fost amenințată sau forțată să lucreze împotriva voinței sale sau că a fost abuzată sexual de către I.P. Instanța a constatat că cuplul I.P. și L.P. nu au avut nici un interes material în exploatarea reclamantei sau vreo intenție în acest sens, atâta timp cât reclamanta era liberă să plece de la fermă ori de câte ori dorea acest lucru. Instanța a respins declarațiile psihologului care atestase credibilitatea reclamantei, deoarece opiniile ei au fost contrazise de toți martorii care puneau la dubii declarațiile reclamantei și veridicitatea acestora. Totodată, instanța de fond a respins acuzațiile reclamantei de viol și abuz sexual, deoarece potrivit rapoartelor medicale s-a constatat că reclamanta suferea de o boală venerică, pe care I.P. nu o avea. Cu referire la acuzațiile privind munca neremunerată a reclamantei, instanța a menționat că neplata salariului era o chestiune civilă legată de relațiile juridice. Atât procurorul, cât și reclamanta au depus apel împotriva hotărârii instanței de fond.
La 17 iunie 2021, instanța de apel a menținut hotărârea primei instanțe fără modificări. Instanța de apel a adăugat că nu e întocmai posibil ca reclamanta să dispună de libertate deplină, deoarece avea o dizabilitate mintală și avea nevoie de un tutore legal. În plus, instanța de apel a concluzionat că instanța de fond nu a fost autorizată să examineze plângerea reclamantei, potrivit căreia clasificarea juridică a plângerilor de viol și de abuz sexual a fost incorectă, întrucât instanța fond a avut competența de a examina cauza numai în legătură cu acuzațiile aduse și orice reclasificare suplimentară ar fi trebuit să fie solicitată separat. Reclamanta și procurorul au declarat recurs împotriva hotărârii instanței de apel.
La 1 decembrie 2021, Curtea Supremă de Justiție a menținut hotărârile instanțelor inferioare și a respins recursurile ca fiind inadmisibile. Instanța a recunoscut vulnerabilitatea reclamantei, dar a susținut că plasarea ei în familia cuplului L.P. și I.P. nu a reprezentat un trafic de ființe umane, ci un mijloc legal de reintegrare socială. Cu referire la acuzațiile de abuz sexual, instanța supremă a constatat că instanța de fond și instanța de apel nu au găsit niciun element probatoriu în sprijinul acestor acuzații, iar Curtea Supremă de Justiție, în calitate de instanță cu competență exclusivă în materie de drept, nu era competentă să reevalueze probele.
CtEDO: „Au folosit forme subtile de constrângere pentru a o impune să facă diverse treburi în schimbul hranei și adăpostului”
Bazându-se pe Articolele 3, 4, 6, 8, 13 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reclamanta s-a plâns în special pe faptul că a fost dezinstituționalizată și plasată într-o familie unde a fost forțată să muncească fără a fi remunerată, că investigația în privința plângerilor sale de exploatare în muncă, viol și abuz sexual a fost ineficientă, iar acest fapt a fost determinat de stigmatizarea femeilor cu dizabilitate intelectuală.
Cu referire la plângerea reclamantei în baza Articolului 4 din Convenție, potrivit agentului, „Curtea a constatat că reclamanta a formulat o pretenție disputabilă, susținută de dovezi prima facie, că a fost supusă traficului de persoane și/sau servituții”. În special, martorii au confirmat că au văzut-o lucrând la fermă și, în cursul procedurii în cauză, Inspectoratul de Stat a Muncii a confirmat că nicio activitate pe care a desfășurat-o acolo nu a fost declarată.
„Datorită dizabilității, genului și instituționalizării, reclamanta aparținea unui grup care putea fi vulnerabil la abuz. Cuplul care deținea ferma o selectase („recrutase”) dintr-o instituție ca „gospodină” pentru un alt angajat și au folosit forme subtile de constrângere pentru a o impune să facă diverse treburi în schimbul hranei și adăpostului. Deși ancheta inițială se referea la acuzații de viol și abuz sexual, o anchetă penală adecvată unui presupus trafic de ființe umane a fost inițiată după ce avocatul reclamantei a depus o cerere oficială pentru ca poliția să examineze presupusul trafic de ființe umane”, a reținut CtEDO.
Deși Curtea a recunoscut evoluțiile pozitive în domeniul dezinstituționalizării în R. Moldova, care au fost raportate de organismele internaționale, aceste evoluții au avut loc cu mult timp după producerea evenimentelor în această cauză. În aceste circumstanțe, Curtea a concluzionat că la momentul evenimentelor persoanele cu dizabilități intelectuale care au fost lipsite de capacitatea lor juridică și care au fost dezinstituționalizate nu aveau posibilitatea să solicite o protecție practică și efectivă împotriva traficului de ființe umane și/sau a altor forme de tratament care contravin Articolului 4 din Convenție.
„O astfel de cerere ar fi trebuit să constituie un semnal roșu pentru autorități”
Curtea a identificat o serie de deficiențe în cadrul legal relevant și în politica de „dezinstituționalizare” a R. Moldova, în special din cauza lipsei serviciilor de suport și a mecanismelor de monitorizare, cu încălcarea Articolului 4. Aceste deficiențe au fost confirmate în situația specifică a reclamantei, în ceea ce privește procesul de plasament și sprijinul acordat înainte și după acesta. În special, „nu a fost efectuată nicio evaluare a riscurilor atunci când când I.P. și L.P. a contactat administrația instituției psihoneurologice, solicitând în mod explicit o femeie pentru a lucra la fermă și/sau pentru a fi gospodina sau mireasa altui angajat”.
„O astfel de cerere ar fi trebuit să constituie un semnal roșu pentru autorități. Nu a existat nicio probă care să demonstreze că reclamanta a fost susținută și monitorizată ulterior de serviciile sociale, în afară de o singură vizită la fermă a unui asistent social și de întâlnirile ei ocazionale cu reclamanta în sat. O astfel de situație a dus la o izolare subsecventă a reclamantei.
Astfel, Curtea a constatat încălcarea Articolului 4 din Convenție sub aspect material reieșind din deficiențele în procesul de plasare și în sprijinul acordat de autorități înainte și după plasarea reclamantei în familia P., în împrejurări care au dat naștere unei suspiciuni credibile că ar putea fi traficată sau exploatată, ceea ce reprezintă eșecul autorităților de a o proteja”, relatează Agentul guvernamental.
Cu referire la plângerea privind investigația presupusului trafic de ființe umane, Curtea a constatat multiple deficiențe în felul în care a fost efectuată investigația de către autoritățile de urmărire penală, în special de neinvestigarea unor piste evidente de anchetă. Deși organul de urmărire penală a acționat prompt la plângerile reclamantei, acesta nu a investigat anumite episoade cum ar fi rolul administrației instituției psihoneurologice în facilitarea plasamentului reclamantei drept o candidatură potrivită pentru L.P. și I.P. De asemenea, investigația nu s-a bazat pe eșecul serviciilor sociale de a monitoriza situația reclamantei ulterior dezinstituționalizării conform cerințelor Ministerului Muncii și Protecției Sociale. În special, nu a luat în considerare vulnerabilitatea reclamantei, inclusiv nu au determinat dacă a fost desemnat un tutore legal sau dacă a avut reclamanta acces la o rețea de asistență sau la servicii comunitare în timpul șederii ei la fermă. Astfel, nu s-a ținut cont de mediul coercitiv în care s-a aflat reclamanta și de faptul că dizabilitatea ei intelectuală i-a redus capacitatea de a evalua opțiunile pe care le avea.
Ancheta nu a analizat infracțiunile alternative de servitute sau muncă forțată, care erau infracțiuni specifice, distincte de trafic și exploatare. Curtea a considerat, fără a-și exprima o opinie cu privire la vinovăția inculpaților, că autoritățile nu au furnizat un răspuns procedural adecvat alegației argumentabile prima facie că reclamanta a fost supusă unui tratament contrar Articolului 4 din Convenție.
Prin urmare, Curtea a constatat o încălcare a Articolului 4 din Convenție și sub aspect procedural.
Cu referire la plângerile reclamantei în baza Articolelor 3 și 8 din Convenție, Curtea a notat că în speță nu a existat nicio dispută cu privire la caracterul adecvat al cadrului legal moldovenesc care incriminează violența sexuală, fie separat, fie în contextul traficului de persoane. Ceea ce s-a pus în discuție a fost dacă dispozițiile de drept penal care pedepseau violul și abuzul sexual au fost aplicate în practică printr-o investigație și urmărire penală eficace, în conformitate cu Articolele 3 și 8 din Convenție.
Curtea a considerat, fără a exprima o opinie cu privire la vinovăția lui I.P., că ancheta asupra acuzațiilor reclamantei nu a îndeplinit această cerință. Ea a subliniat o serie de deficiențe în abordarea autorităților cu privire la credibilitatea reclamantei, inclusiv o lipsă de sensibilitate față de context și vulnerabilitatea acesteia. Curtea a menționat că în cadrul examinării presupusului viol sau abuz sexual, instanțele naționale s-au referit doar la faptul că I.P. nu a avut relații sexuale cu reclamanta pentru că el nu prezenta o boală sexual transmisibilă. Instanțele naționale însă nu au evaluat faptul că ar fi putut avea loc relații sexuale care nu au dus la infectare sau, după cum a explicat reclamanta, că au fost folosite prezervative.
Poliția a întrebat-o dacă i-a plăcut să facă sex cu I.P
„De fiecare dată când reclamanta a fost audiată, ea a furnizat o descriere detaliată și în mare parte coerentă a actelor sexuale cu I.P., declarând în mod explicit că acestea au fost neconsimțite. În declarația ei inițială, poliția a întrebat-o dacă i-a plăcut să facă sex cu I.P., o linie de interogare vădit inadecvată și dăunătoare. Această întrebare a fost, de asemenea, nepertinentă din punct de vedere juridic. Investigația ar fi trebuit să se concentreze pe absența consimțământului. Asistenta socială care a fost prezentă la acea audiere nu numai că nu a susținut-o, ci se pare că avea și o prejudecată (ea credea că reclamantei „îi plăcea să atragă atenția asupra ei”). A fost deosebit de surprinzător faptul că instanțele naționale au respins declarațiile unui psiholog cu privire la reclamantă ca fiind „concluzii personale”, bazându-se în schimb pe opiniile martorilor, în mare parte foști muncitori la fermă, care știau puțin sau nimic despre reclamantă, fără a pune la îndoială credibilitatea acestora. De asemenea, instanțele naționale nu au analizat niciodată de ce un martor cheie, G.B., și-a schimbat declarațiile, în ciuda faptului că reclamanta a susținut că acesta a fost supus presiunilor din partea inculpaților, de care depindea pentru adăpost și hrană”.
În consecință, Curtea a constatat că a avut loc o încălcare a Articolelor 3 și 8 din Convenție.
„Opinia instanțelor moldovenești reflectă convingerile preconcepute că rolul femeii este acela de a fi gospodină”
Referitor la plânfgerea reclamantei în baza 14 coroborat cu Articolelor 3, 4 și 8, Curtea a subliniat că „opinia instanțelor moldovenești conform căreia era legal să se permită unei femei cu dizabilități intelectuale dintr-o instituție psihoneurologică să devină casnică sau parteneră pentru un bărbat, care lucrează la o fermă familială, reflectă convingerile preconcepute că persoanele cu dizabilități nu au puterea de acțiune, că rolul femeii este acela de a fi gospodină, care se ocupă de nevoile unui bărbat și ale familiei și că munca casnică efectuată de femei este lipsită de orice valoare economică”. Această abordare, de asemenea, denotă o pasivitate instituțională generală și/sau o lipsă de conștientizare a fenomenului violenței împotriva femeilor cu dizabilități în Republica Moldova.
Curtea a constatat, în general, că autoritățile naționale au avut în mod clar o atitudine discriminatorie față de reclamantă ca femeie cu dizabilități intelectuale. În special, ele nu au luat în considerare vulnerabilitatea reclamantei – din cauza genului, dizabilității intelectuale și instituționalizării – atunci când i-au interpretat percepția despre ceea ce a trăit, în pofida plângerilor ei explicite, și, prin urmare, nu au furnizat ajustările procedurale necesare care i-ar fi putut oferi posibilitatea de a obține dreptate.
Curtea a conchis că a existat o încălcare a Articolului 14 din Convenție coroborat cu Articolele 3, 4 și 8 din Convenție.
Curtea a considerat că nu este necesar să examineze plângerile reclamantei în baza Articolelor 6 și 13 Convenție.
În consecință, Curtea a acordat reclamantei 35 000 de euro pentru prejudiciul moral și 8 587 de euro pentru costuri și cheltuieli.
