Purtătorul de cuvânt al Kremlinului: „schimbarea politicii externe a SUA coincide în mare măsură cu viziunea noastră”

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că schimbarea radicală a politicii externe a Statelor Unite faţă de Rusia corespunde în mare măsură cu viziunea lor, potrivit AFP, citat de News.ro.
„Noua administraţie schimbă rapid toate configuraţiile politicii sale externe. Acest lucru coincide în mare măsură cu viziunea noastră”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, unui jurnalist al al televiziunii de stat, într-un interviu înregistrat pe 26 februarie.
„Există încă un drum lung de parcurs în relaţiile bilaterale în ansamblu au suferit daune enorme. Dar dacă voinţa politică a celor doi lideri, preşedintele Putin şi preşedintele Trump, este menţinută, această cale poate fi destul de rapidă şi de reuşită”, a adăugat Peskov.
Peskov a făcut aceste comentarii miercuri, 26 februarie, dar ele nu au fost făcute publice până duminică, 2 martie.
De la inaugurarea sa la 20 ianuarie, Donald Trump a modificat semnificativ politica externă a SUA faţă de cea a predecesorului său Joe Biden, aliniindu-se mai strâns cu Moscova.
Vineri, 28 februarie, Trump l-a tratat dur pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-o întâlnire transmisă la TV de la Casa Albă, punând la îndoială sprijinul continuu al Washingtonului faţă de Kiev.