Principală  —  Ştiri   —   PSRM și Ion Bulgac din…

PSRM și Ion Bulgac din CUB declară „boicot” televiziunilor „subordonate puterii”

Colaj ZdG

Partidul Socialiștilor a anunțat că declară boicot mai multor televiziuni, pe care le-a acuzat de cenzură și „subordonare actualului regim”, iar ieri, membrul partidului Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, Ion Bulgac a propus un „boicot total” televiziunilor Jurnal TV și TV8, pentru că „sunt culcate în totalmente sub putere”.

Anterior, organizațiile neguvernamentale de media au condamnat comportamentul descalificator al unor concurenți electorali, manifestat prin etichetarea jignitoare a jurnaliștilor, exprimarea injuriilor și lansarea unor campanii de discreditare a unor instituții mass-media, se arată în declarația publicată de Centrul pentru Jurnalism Independent.

„Dezbaterile electorale s-au transformat într-un spectacol de pseudo justiție televizat pentru toți oponenții Maiei Sandu.  În loc să ofere concurenților electorali posibilitatea de a-și prezenta programele, moderatorii de dezbateri electorale, în special cei de la Jurnal TV, TV8 și PRO TV s-au transformat în unelte ale puterii și îngrădesc dreptul candidaților să vină cu opinii critice în adresa regimului”, a anunțat partidul.

Ieri, președintele organizației de Tineret a Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB), Ion Bulgac a declarat că un politician „care se respectă pe sine” trebuie să evite unele televiziuni.

„După ce s-a întâmplat în ultima perioadă la aceste televiziuni, consider că nici un politician care se respectă pe sine și pe cetățenii pe care vrea să îi reprezinte nu mai are ce căuta în studiourile Jurnal TV și TV8. Un boicot total, asumat de toate forțele de opoziție, este unicul mod în care poate fi demontată paradigma construită tot de ei, ca și cum sunt de neînlocuit și trebuie să fie rând la ei la poartă. Să rămână sănătoși între pasiuci, acompaniați de călugărenii, hotdogii și mișinii lor, și să-i urmărească doar rătăciții care încă îi mai cred. Și asta să fie sfârșitul pe care îl merită”, a scris Ion Bulgac.

În declarația publicată de Centrul pentru Jurnalism Independent se menționează că statul garantează apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale a jurnalistului și sancționează orice formă de intimidare a jurnaliștilor. ONG-urile au cerut tuturor concurenților electorali să se abțină de la răspândirea dezinformării, discursului de ură și exprimărilor sexiste, precum și să adopte un limbaj și comportament decent în raport cu reprezentanții mass-mediei.

„Constatăm cu regret perpetuarea practicilor de denigrare și intimidare a reprezentanțelor presei, fenomen care a luat amploare pe durata campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale și celei pentru referendumul republican constituțional din 20 octombrie.Reamintim tuturor concurenților electorali despre necesitatea respectării, în cadrul interacțiunii cu presa, nu doar a Codului electoral, a Legii cu privire la libertatea de exprimare și a Regulamentului privind reflectarea alegerilor de către instituțiile mass-media, ci și a normelor de conduită general acceptabile într-o societate democratică”, se precizează în declarație.

VIDEO/ Stăpânii televiziunilor: Ce (nu) s-a schimbat la trei ani după ce Plahotniuc și Șor au plecat din R. Moldova

Ziarul de Gardă a scris în 2022 despre politicianul care figura oficial ca proprietar și beneficiar al unor posturi de televiziune, el fiind deputatul socialist, Corneliu Furculiță. Acum, soția acestuia este proprietara posturilor NTV Moldova și Exclusiv TV, iar ca fondator figurează o firmă deținută de aceasta, „Poliactiv” SRL.

Totodată, pentru anul 2021, deputatul Furculiță a declarat dividende în valoare de 1,3 milioane de lei, obținute de la compania „Exclusiv Media” SRL, iar soția lui – un salariu total de aproape 395 de mii de lei. Corneliu Furculiță nu a dorit să ofere vreun comentariu pentru ZdG, în acest context.