PSRM sesizează Curtea Constituțională în privința indexării pensiilor în 2023. Ministrul Alexei Buzu: „În pofida dificultăților, Ministerul se va asigura că pensionarii vor fi susținuți în continuare”
Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) anunță că reprezentanții formațiunii politice au sesizat luni, 23 ianuarie, Curtea Constituțională în vederea verificării „legalității deciziei Guvernului PAS de a indexa pensiile la 1 aprilie 2023 cu 14,4%, și nu cu 33,8% – rata inflației de la sfârșitul anului trecut”.
Solicitat de ZdG, ministrul Muncii și Protecției Sociale Alexei Buzu a declarat că „acest Guvern a demonstrat, de la începutul mandatului, că este preocupat de soarta pensionarilor din R. Moldova”.
Sesizarea a fost depusă de către deputatul PSRM Vladimir Odnostalco și de către membrul Comitetului Executiv al PSRM, Maxim Lebedinschi.
Conform acestora, stabilirea unei indexări mai mici în comparație cu inflația „contrazice legea privind sistemul public de pensii”, potrivit căreia, „coeficientul de indexare reprezintă rata inflației la sfârșitul anului precedent.”
„Acest lucru se întâmplă pentru prima dată de la intrarea în vigoare a legii – când statul nu indexează pensiile la nivelul complet al inflației. Niciun guvern nu și-a permis vreodată să facă acest lucru”, a declarat deputatul.
Potrivit comunicatului emis de partidul politic, reprezentanții PSRM și-au exprimat speranța că Curtea Constituțională va sprijini sesizarea depusă, „mai ales ținând cont de faptul că însăși Curtea Constituțională s-a adresat la Parlament cu solicitarea de a indexa salariile judecătorilor Curții Constituționale la nivelul inflației”.
De cealaltă parte, ministrul Alexei Buzu a menționat că „anvelopa fiscală pentru pensii, în ultimul an și jumătate, a crescut semnificativ”, iar în 2023, conform ultimelor modificări, „pensiile vor fi indexate ținând cont de creșterea veniturilor la bugetul de asigurări sociale”.
„În ultimele 18 luni, pensia minimă a crescut de la 1 188 de lei la 2 278 de lei, iar începând cu 1 aprilie va depăși 2 400 de lei. Acest lucru demonstrează determinarea guvernului de a susține și a crește pensiile în R. Moldova. De asemenea, pensionarii au beneficiat de ajutor unic de 1 500 de lei în octombrie 2022, dar și de compensații la facturi. În pofida dificultăților, Ministerul se va asigura că pensionarii vor fi susținuți în continuare. Pensionarii fac parte din mai multe programe ale ministerului, precum este cel de compensații”, se arată într-un răspuns oferit ZdG de consiliera ministrului Buzu, Ana Sârbu.
Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023 prevede că, în cazul indexării pensiilor din aprilie 2023, coeficientul de indexare nu va depăși creșterea procentuală a veniturilor proprii ale bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2022 față de anul 2021 și se va aplica doar acelei părți din pensie care nu depășește salariul mediu lunar pe economie prognozat pentru anul 2023. „Mărimea coeficientului de indexare va fi aprobată de Guvern”, se mai menționează în document.
În luna decembrie 2023, ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi, a declarat că de pe 1 aprilie 2023, pensiile pentru cetățenii R. Moldova urmează să fie indexate cu 14,1%.
„Noi vom veni cu o indexare de 14,1%. Ulterior, pe parcursul anului, o să vedem care este evoluția veniturilor și dacă va fi posibil se va reveni la acest subiect. Trebuie să ținem cont că indexarea în 2022 pe pensii în special și acele plăți unice care au fost au asigurat veniturile din pensii aș spune eu – nu excelent, nu foarte bine, dar totuși a fost foarte aproape de pierderile din inflație. Până acum noi putem să spunem că pierderile nu au fost departe de ceea ce s-a întâmplat prin inflație, în special pe categoriile de pensii mici. În cazul persoanelor cu pensii mai mari, lucrurile stau puțin altfel. Ei au avut o pierdere mai mare pe inflație. Noi estimăm că veniturile la Bugetul Asigurărilor Sociale (BAS) vor crește cu 14%. Noi ca să indexăm pensia cu mai mult, noi nu avem aceste venituri (…)”, a declarat Budianschi atunci.
În bugetul asigurărilor sociale de stat (BASS) pentru anul 2023 sunt estimate venituri totale de circa 38,7 miliarde de lei, în creştere cu 7,5 miliarde de lei sau cu 24,1% față de anul 2022. Aceeași sumă de 38,7 miliarde de lei este planificată și la capitolul cheltuieli.
Ponderea cea mai mare a cheltuielilor din BASS revine asigurării dreptului la pensie pentru limită de vârstă: peste 19,7 miliarde de lei, cu 34,5% mai mult față de suma aprobată pentru anul 2022.
Cheltuielile BASS vor constitui 12,6% din PIB.
De la 1 aprilie 2022, toate pensiile și unele prestații sociale s-au indexat cu coeficientul de 13,94%. Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) a informat anterior că indexarea s-a aplicat acelei părți din pensie care nu depășește 9 900 de lei (salariul mediu lunar pe economie prognozat pentru 2022).
După indexare, cuantumul pensiei minime pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare constituie 2278,80 de lei, al pensiei minime de dizabilitate severă – 1709,10 de lei, al pensiei de dizabilitate accentuată constituie minimum de 1595,16 de lei, iar pentru dizabilitate medie – 1139,40 de lei.
Potrivit legii, pensiile se indexează anual la 1 aprilie, iar coeficientul de indexare constituie rata inflaţiei la sfârşitul anului precedent, exprimată prin creşterea preţurilor de consum în luna decembrie a anului respectiv faţă de aceeaşi lună a anului premergător.