FOTO Protestul anti-Dodon la Chișinău. Agricultori din mai multe raioane au pornit cu tractoarele spre capitală
Astăzi, de la ora 11.00 se așteaptă un protest masiv în Piața Marii Adunări Naționale. Anunțată de președinta aleasă Maia Sandu, la manifestație și-au anunțat prezența reprezentanții mai multor partide de opoziție: PAS, Platforma DA, Partidul Nostru, PDM, PRO-Moldova și altele.
În același timp, agricultori din Hîncești, Ungheni, Căușeni sau Ștefan Vodă au anunțat că își iau tractoarele și vin în piață. De dimineață, aceștia s-au adunat în locuri special alese și au anunțat că pornesc spre capitală.
Vedeți mai jos adunarea agricultorilor din Ungheni.
Agricultorii din raioanele Ștefan Vodă și Căușeni în drum spre Chișinău.
Agricultorii, care au protestat și în august, se declară nemulțumiți de atitudinea guvernului față de pierderile pe care le-au suportat în anul agricol 2020 afectat puternic de secetă. În același timp, ei se declară revoltați de politica bugetar-fiscală pentru 2021 care prevede o creștere a TVA pentru producția agricolă de la 8 la 12% și care în opinia lor va duce la pierderi și mai mari.
De la ora 11.00 însă, în Piața Marii Adunări Naționale va începe un protest organizat de PAS și la care și-au anunțat prezența majoritatea partidelor de opoziție. Manifestația a fost anunțată joi, 3 decembrie de președinta aleasă Maia Sandu împotriva actualei guvernări.
„Duminică ieșim cu toții în Piața Marii Adunări Națională să le spunem ce crede poporul. Alianța dintre PSRM și Șor a votat astăzi, în doar câteva minute, în două lecturi, la repezeală, proiecte de legi importante, inclusiv legea bugetului. Proiecte neconsultate și care conțin scheme peste scheme. Igor Dodon și socialiștii nu au înțeles nimic din recentele alegeri prezidențiale. Se fac că nu aud dorința simplă a oamenilor – de a nu fi furați. Socialiștii și deputații lui Șor au votat ca din mitralieră, la comandă, lege după lege, pentru a-și asigura continuitatea hoției în pofida votului cetățenilor”, a declarat Maia Sandu.