Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Proteste în Georgia după ce…

Proteste în Georgia după ce guvernul a anunțat suspendarea negocierilor de aderare la UE

Sursa: JAM-news

În Georgia mii de persoane au ieșit în stradă, începând cu seara de 28 noimebrie, după ce premierul a anunțat suspendarea negocierilor de aderare la UE. Peste noapte și în această dimineață au avut loc ciocniri între demonstranți și poliție, protestatarii încercând să intre în Parlament, scrie The Guardian, citat de RFI.

Georgieni pro-europeni au ieșit în stradă pentru a doua seară consecutiv, după ce partidul de guvernământ de la Tbilisi a anunțat că oprește negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană până în 2028, gest care reprezintă un îngheț brusc al unui scop național vechi, informează Reuters.

Sprijinul pentru intrarea în Uniunea Europeană are o susținere largă potrivit sondajelor de opinie, iar decizia guvernului a determinat ca mii de oameni să se adune joi seara în fața clădirii Parlamentului. Polițiștii locali au folosit tunuri de apă și gaze lacrimogene pentru a-i dispersa.

Și în cursul serii de vineri, 29 noiembrie, mii de georgieni au venit în fața Parlamentului purtând steaguri georgiene și ale UE. Poliția și forțele speciale sunt deja la fața locului, inclusiv cu tunurile de apă folosite în ziua precedentă.

Elene Khoshtaria, un lider al celui mai mare partide de opoziție, Coaliția pentru Schimbare, s-a ales cu mâna ruptă în timpul intervenției poliției de joi, pe care a comparat-o cu tacticile de represiune folosite în Rusia și Belarus.

„Nu vom ceda, nu vom renunța, dar cred că comunitatea internațională ar trebui să se gândească cum să sprijine oamenii care cred cu adevărat în valorile europene”, a declarat, pentru Reuters, Elene Khoshtaria.

Înghețarea discuțiilor a fost întâmpinată pe scară largă cu revoltă în Georgia, care are trecut în Constituție obiectivul accederii în Uniunea Europeană.