La Moscova se permit protestele… în susținerea Evgheniei Guțul. „Ne bucurăm că moldovenii învață pe ruși cultura protestului”

Presa afiliată Kremlinului relatează că în fața Ambasada R. Moldova la Moscova se desfășoară o acțiune de protest în susținerea bașcanei Evghenia Guțul. Oamenii veniți cu pancarte scandează în favoarea bașcanei reținute și „împotriva regimului Maiei Sandu”.
Ministerul de Externe al R. Moldova a venit cu o reacție în acest sens. „Ne bucurăm că moldovenii îi învață pe ruși cultura protestului”, au transmis responsabilii printr-un comunicat de presă.
Cu pancarte pe care scrie „Jos Maia Sandu”, „Moldova e țara mea”, manifestanții au scandat „Mâinile jos de pe Găgăuzia”.
Cu o reacție despre reținerea bașcanei autonomiei găgăuze a venit și propagandista loială Kremlinului, Margarita Simonian.
„Moldova, după exemplul României, nu ezită pur și simplu să-i aresteze pe cei care reprezintă o concurență pentru autoritățile în exercițiu. Iată așa”, a declarat Simonian.
În acest sens, reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe de la Chișinău „au apreciat posibilitatea de a organiza proteste la Moscova”.
„Ne bucurăm că moldovenii învață pe ruși cultura protestului. Nu putem să nu remarcăm că este unicul protest permis de autoritățile ruse”, se arată în comentariul Ministerului de Externe, în contextul în care în Federația Rusă este reprimată libertatea de exprimare, iar participanții protestelor sunt, deseori, reținuți de către organele de forță.
De după gratii, prin intermediul avocaților săi, Guțul a adresat un apel de salvare către Putin. Printr-o scrisoare, bașcana Autonomiei Găgăuze, afiliată fugarului Șor, s-a plâns că „este supusă unei campanii cinice de distrugere din partea autorităților din R. Moldova, în contextul relațiilor frățești cu Federația Rusă”. Evghenia Guțul i-a solicitat președintelui rus să se implice „diplomatic, politic și juridic” în eliberarea sa și protejarea autonomiei găgăuze.
Guțul, reținută la aeroportul din Chișinău
Marți seară, 25 martie, bașcana Autonomiei Găgăuze, Evghenia Guțul, a fost reținută de către oamenii legii la Aeroportul Internațional Chișinău.
Evghenia Guțul, afiliată oligarhului fugar Ilan Șor, a fost reținută de organele de drept într-o cauză penală pornită pe faptul încălcării modului de gestionare a mijloacelor financiare din fondurile electorale, finanțării ilegale a concurenților electorali, falsului de documente și falsului în declarații, aferente scrutinului din 2023.
Procurorii au finalizat prezentarea probelor în dosarul lui Guțul
Acolita lui Șor, Evghenia Guțul, este vizată și într-un alt dosar penal.
Pe 25 martie 2025, Procuratura Anticorupție (PA) a anunțat că acuzatorii de stat au finalizat prezentarea probelor în susținerea învinuirii în privința Evgheniei Guțul și a secretarei din cadrul Oficiului Central al fostului Partid Politic „Șor”, Svetlana Popan, în comiterea infracțiunii de complicitate la finanțarea ilegală a partidului politic și a unui concurent electoral din partea unui „grup criminal organizat”.
Cauza penală, în 68 de volume, a fost expediată în instanța de judecată pe 23 aprilie 2024.
Inculpatele sunt învinuite de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de articolele 30, 42 alin. (5), 45, 181/2 alin. (5) din Codul penal.
Potrivit PA, în cadrul a 54 de ședințe de judecată au fost audiați peste 20 de martori, au fost cercetate probe materiale conținute în 66 de volume și examinate peste 40 de purtători de informație cu rezultatele măsurilor speciale de investigație. În continuare urmează să fie examinate probele apărării.