Promo-LEX, despre procesul de votare. Care sunt cele mai frecvente abateri
Peste 1188 de incidente au fost semnalate de către observatorii Promo-Lex până la ora 22:00. Circa 130 dintre acestea au fost verificate până acum și au fost confirmate de către Promo-LEX.
Potrivit observatorilor, din totalul de 614 de secții monitorizate la închidere, 3 secții de votare nu s-au închis la ora 21.00.
Incidente semnalate în procesul votării și la închiderea secțiilor de votare:
- Prezența materialelor de publicitate, afișaje, panouri electorale din raza secției de votare (100 metri de la localul secției) – 4 cazuri.
- Agitație electorală sau PR negru în perimetrul de 100 m și/sau în incinta secției de votare pentru a determina alegerea alegătorilor – 7 cazuri.
- Prezența nejustificată a persoanelor neautorizate în incinta secției de votare sau în raza de 100 m – 6 cazuri.
- Încălcări ale secretului votului (fotografierea buletinelor de vot, afișarea buletinului cu votul exprimat; amplasarea defectuoasă a buletinelor de vot ce permit vizualizarea opțiunii alegătorului) – 36 cazuri.
- Votarea nejustificată în grup – 8 caz.
- Zvonuri, tentative sau chiar situații de recompense materiale sau bănești oferite alegătorilor în perimetrul de 100 m al secției de votare pentru a determina votul alegătorilor – 5 cazuri.
- Transportarea organizată a alegătorilor (autocare, microbuze sau alte unități de transport care în mod normal nu ar avea ce căuta în preajmă) – 5 cazuri.
- Cazuri de intimidare sau acte de violență cu implicarea alegătorilor, membrilor BESV, observatorilor, mass-media sau altor persoane – 6 cazuri.
- Urnele de vot nu au fost sigilate potrivit procedurilor legale/ ruperea/ deteriorarea sau absența sigiliilor pe urnele de vot – 10 cazuri.
- Buletinele de vot nerepartizate membrilor BESV nu sunt păstrate în într-un safeu/dulap din interiorul secției de votare – 1 caz.
- Întreruperea pe parcursul zilei votării a procesului de filmare a operațiunilor electorale – 18 cazuri.
- Deficiențe în funcționarea SIAS Alegeri (erori tehnice, probleme ce țin de înscrierea alegătorilor etc.) – 7 cazuri.
- Deficiențe în listele electorale – 6 cazuri.
- Altele – 11 cazuri.
Asociația are observatori pe termen scurt în 614 secții de votare și 89 de echipe mobile. În plus, în toate cele 30 de secții de votare unde îți vor exercita dreptul la vot cetățenii din regiunea transnistreană este repartizat câte un observator static. În străinătate au fost delegați 91 de observatori.