Principală  —  IMPORTANTE   —   Promo-LEX: Deficiențe în comunicarea dintre…

Promo-LEX: Deficiențe în comunicarea dintre deputați și cetățeni. Numărul de audiențe în continuă scădere

Imagine simbol. Sursa: Parlamentul Republicii Moldova/Facebook

Asociația Promo-LEX a constatat că există deficiențe în comunicarea dintre deputați, Parlament și cetățeni. Monitorizarea realizată în perioada august 2023 – iulie 2024 evidențiază un nivel de transparență redusă a audiențelor publice, scăderea numărului de petiții și accesul limitat la informații publice, precum și cooperarea insuficientă cu societatea civilă. Concluziile sunt formulate în Raportul anual „Monitorizarea activității Parlamentului de legislatura a XI-a, august 2023 – iulie 2024”, care a fost prezentat în data de 9 decembrie, în cadrul unui eveniment public

Sursa citată scrie că la opt luni de la intrarea în vigoare a noii Legi privind accesul la informațiile de interes public, Parlamentul nu a îndeplinit integral obligațiile referitoare la transparența proactivă. Din cele 13 categorii de informații ce trebuie publicate, doar șase sunt disponibile integral, alte șase doar parțial, iar pentru una dintre categorii informațiile lipsesc. De asemenea Promo-LEX atrage atenția asupra lipsei unei obligații clare de a publica informațiile de interes public în format deschis.

Audiențele, un instrument netransparent

Deși audiențele sunt considerate un canal important de comunicare între cetățeni și aleșii poporului, monitorizarea arată că acestea continuă să fie lipsite de transparență. Pagina web oficială a Parlamentului și rețelele sociale ale instituției nu oferă informații actualizate despre programul de audiențe al deputaților, președinților fracțiunilor parlamentare sau al conducerii instituției. Deplasările deputaților în teritoriu și activitățile legate de audiențe sunt, de asemenea, absente din comunicările publice.

Conform datelor, în perioada august 2023 – iulie 2024, doar 75 de postări pe paginile de Facebook ale deputaților au informat cetățenii despre programul de audiență și doar șapte postări au informat  desfășurarea acestor întâlniri. Din cele 75 de postări, monitorizarea arată că majoritatea audiențelor desfășurate de deputați în au avut loc în regiunea de centru a țării (33), urmată de regiunea de nord (30) și sud (4). Deși acestea sunt organizate în diverse locații, inclusiv în clădirile administrațiilor publice locale și organizații teritoriale ale partidelor, lipsa unui program clar limitează accesul publicului la aceste întâlniri.

Datele oferite de Parlament arată o scădere constantă a numărului de audiențe acordate de Direcția Petiții și Audiențe în ultimii ani, și anume:

  • 2021-2022: 929 audiențe;
  • 2022-2023: 798 audiențe;
  • 2023-2024: 729 audiențe.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a acordat cetățenilor un total de 144 de audiențe. Cele mai multe au fost acordate cetățenilor din regiunea centru a țării (108). În perioada monitorizată, vicepreședintele Doina Gherman a acordat 192 de audiențe, dintre care cele mai multe au fost acordate locuitorilor din zona de centru a țării (125). Date referitoare la audiențele vicepreședintelui Vlad Bătrâncea și a deputaților fracțiunii BCS nu se colectează, conform răspunsului primit din partea Parlamentului.

Petițiile și cererile de acces la informație – o provocare în relația cetățeanului cu Parlamentul 

Promo-LEX a mai constatat că se evidențiază o scădere continuă, deși ușoară, a numărului de petiții adresate Parlamentului. În perioada august 2023 – iulie 2024, au fost înregistrate 4.045 de petiții, comparativ cu 4.072 și 5.329 în perioadele anterioare. Majoritatea acestora (88%) au fost depuse de persoane fizice, restul fiind formulate de persoane juridice.

În cele 4.045 de petiții au fost abordate 6.196 de chestiuni, marcând o creștere față de perioada anterioară.

Promo-LEX scrie că un aspect alarmant este procentul mare de petiții depuse necorespunzător. Mai exact, 5% au fost anonime sau formulate vag, iar 34% dintre pețițiile, care au fost adresate, țineau de competența altor instituții.

În același timp, dintre cele 3.771 de petiții conforme, doar 28% au fost soluționate. Acest procent este în scădere față de perioada anterioară (33%). Alte statistici includ:

  • 1,8% au fost soluționate cu întârziere.
  • 37% au fost redirecționate către alte instituții.

În ceea ce privește numărul cererilor de acces la informații, acesta a scăzut extrem de mult – de la 138 la 63. Majoritatea solicitărilor (68%) au fost transmise electronic. Cu toate acestea, gradul de soluționare a fost de doar 59%, în scădere față de 87% și 89% în perioadele precedente.

Cooperarea Parlamentului cu societatea civilă: între angajamente și realitate

Asociația Promo-LEX semnalează o serie de lacune persistente în cooperarea dintre Parlamentul Republicii Moldova și societatea civilă. Deși platforma de dialog și participare civică ar trebui să asigure o colaborare instituționalizată și constantă, realitatea indică un dialog limitat, fără a valorifica pe deplin potențialul organizațiilor societății civile (OSC).

În perioada monitorizată, Promo-LEX constată că, deși Parlamentul declară deschiderea către o colaborare eficientă cu societatea civilă, informarea publicului privind această cooperare rămâne deficitară. Analiza celor 12 buletine informative lunare și a raportului anual din 2023 arată lipsa detaliilor despre:

  • numărul OSC implicate în procesul decizional;
  • contribuțiile acceptate și impactul acestora asupra proiectelor legislative;
  • consiliile de experți create pe lângă comisiile parlamentare;
  • evenimentele și activitățile desfășurate cu implicarea OSC.

Raportul integral cu toate constatările și recomandările formulate poate fi accesat aici.