Promo-LEX: Cât i-a costat pe candidații la alegerile prezidențiale din 20 octombrie fiecare vot obținut de la cetățeni. Cel mai „scump” vot a fost înregistrat în cazul Nataliei Morari
Alegerile prezidențiale din 20 octombrie au fost marcate de o competiție acerbă în care 11 candidați au luptat pentru a obține un scor mai bun și pentru a accede în turul doi al alegerilor prezidențiale, programat pentru 3 noiembrie. În campania electorală, potrivit unui comunicat al Asociației Promo-LEX, fiecare candidat a folosit toate „armele” de care dispune pentru a câștiga încrederea cetățenilor și, în final, voturile acestora. Pe lângă alte instrumente de convingere, candidații au investit și bani, destinați diferitor materiale promoționale sau evenimente pentru a ajunge cât mai mult la publicul țintă – alegătorul.
În baza rapoartelor financiare depuse de către candidați la Comisia Electorală Centrală (CEC), Promo-LEX a făcut o analiză a cheltuielilor declarate, raportate la numărul de voturi acumulate. Conform Asociației, acest exercițiu a avut drept scop de a afla cât i-a costat pe candidați votul cetățenilor în turul I al alegerilor prezidențiale și cât de eficientă a fost „investiția” lor.
„Precizăm că, în cazul celor doi candidați rămași în cursă – Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo, s-a operat cu cifrele din rapoartele financiare intermediare, întrucât rapoarte finale vor depune abia după turul II al alegerilor. În cazul celorlalți candidați, cifrele au fost colectate din rapoartele financiare finale, disponibile pe pagina Comisiei Electorale Centrale.
Cifrele raportate la Comisia Electorală Centrală a arătat că cel mai „scump” vot a fost înregistrat în cazul candidatei independente Natalia Morari, care a investit aproape 192 de lei pentru fiecare vot acumulat. La polul opus, Alexandr Stoianoglo a investit aproape 12 lei pentru fiecare vot acumulat”, menționează Promo-LEX.
„Investiția” candidaților în voturile alegătorilor
Conform raportului financiar consultat de Promo-LEX, candidatul PSRM, Alexandr Stoianoglo, a declarat că a cheltuit, până la alegerile din 20 octombrie, peste 4,6 milioane de lei. În urma scrutinului, acesta s-a ales cu 401.215 de voturi din partea cetățenilor. Prin urmare, fiecare vot l-a costat pe Alexandr Stoianoglo aproape 12 lei. Stoianoglo a reușit să obțină un număr semnificativ de voturi cu cheltuieli mai reduse decât contracandidata sa, Maia Sandu.
Candidata PAS, Maia Sandu, a investit în fiecare vot acumulat puțin peste 15 lei. Aceasta a acumulat 656.852 voturi la alegerile din 20 octombrie, raportând cheltuieli de aproape 10 milioane de lei. În cazul Maiei Sandu, deși suma raportată este cea mai mare dintre toți candidații, costurile per vot sunt reduse, având în vedere scorul înregistrat.
Candidatul PN, Renato Usatîi, a investit semnificativ în campania sa, dar eficiența acestor cheltuieli a fost mai scăzută, având un cost per vot ridicat. Votul fiecărui cetățean l-a costat pe Usatîi aproape 30 de lei. Acesta a investit în campania sa electorală peste 6 milioane de lei, însă a obținut încrederea a 213.169 dintre cetățeni.
Candidatul PVM, Vasile Tarlev a înregistrat costuri ridicate per vot. El a investit peste 2 milioane de lei în procesul de atragere a susținerii electoratului de partea sa, însă a obținut încrederea a doar 49.316 dintre cetățeni. Fiecare vot l-a costat pe Tarlev puțin peste 50 de lei.
Candidata independentă, Irina Vlah, a avut o eficiență și mai scăzută, cheltuind mult pe voturi puține. Vlah a investit în campania electorală peste 3 milioane de lei, însă a acumulat 83.193 de voturi. Fiecare vot a costat-o aproape 40 de lei.
Ion Chicu, candidatul PDCM, a avut una dintre cele mai slabe performanțe în ceea ce privește numărul de voturi raportat la cheltuieli. Fiecare vot acumulat l-a costat pe Chicu aproape 30 de lei. 31.797 de alegători și-au dat votul pentru candidatul PDCM, acesta raportând cheltuieli de aproape 1 milion de lei.
La rândul său, candidatul independent, Andrei Năstase, a avut o campanie extrem de costisitoare. El a investit peste 1,1 milioane de lei și a acumulat 9.946 de voturi. Fiecare vot l-a costat pe Năstase peste 113 de lei.
În cazul candidatului BE „Împreună”, Octavian Țîcu, putem afirma că a înregistrat o performanță moderată în raport cu cheltuielile sale. Fiecare vot din partea alegătorilor l-a costat pe Țîcu peste 20 de lei. La alegerile din 20 octombrie el a obținut susținerea din partea a 14.326 de alegători. La CEC a raportat aproape 300 de mii de lei.
Candidata independentă, Victoria Furtună, a declarat cheltuieli de aproape 900 de mii de lei. Fiecare vot obținut a costat-o pe Furtună aproape 13 lei, ea acumulând susținerea din partea a 68.778 de alegători.
Tudor Ulianovschi, candidat independent, a cheltuit semnificativ pentru un număr extrem de mic de voturi. El a obținut un scor de 7.995 de voturi, care l-a costat peste 65 de lei per vot. El a declarat cheltuieli de peste 500 de mii de lei.
Și ultima candidată din buletinul de vot, Natalia Morari, a avut cele mai mari costuri pentru fiecare vot, înregistrând, la acest capitol, cea mai slabă performanță. Pentru 9.444 de voturi acumulate, Morari a cheltuit peste 1,8 milioane de lei. Votul pentru Morari a costat aproape 192 de lei.
Conform Promo-lex, candidații care au avut bugete mari nu au obținut neapărat cele mai bune scoruri, iar cei care au alocat fonduri mai moderate au avut, în unele cazuri, performanțe mai bune din punct de vedere al costului per vot. Prin urmare, eficiența campaniilor și capacitatea de a mobiliza electoratul nu sunt direct proporționale cu nivelul cheltuielilor, ci depind de alți factori, precum mesajul și/sau strategia de campanie.