Profesorul din Leova, care ar fi lovit un elev, a fost suspendat din funcție pe perioada anchetei. Detalii de la MEC
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) informează că profesorul din gimnaziul Sărăteni, Leova, care ar fi lovit un copil, a fost suspendat din funcție pe perioada anchetei. Totodată, direcția raională de învățământ a sancționat, cu avertizare, directoarea gimnaziului pentru neraportarea cazului suspect de violență.
MEC s-a autosesizat cu privire la acest caz pe data de 14 februarie. A doua zi, Direcția de Învățământ Leova a demarat o anchetă de serviciu, cu deplasarea în instituția vizată a unei comisii. Specialistul psiholog a inițiat o investigație pentru stabilirea stării psiho-emoționale a copilului care ar fi fost agresat. La fel, au fost aplicate chestionare anonime pentru a stabili dacă profesorul aplica violență și față de alți copii.
Potrivit comunicatului emis de MEC, Direcția de învățământ Leova a întocmit un plan de intervenție cu privire la prevenirea violenței în instituțiile școlare, care conține mai multe acțiuni, printre care organizarea unei ședințe extraordinare cu managerii instituțiilor școlare și coordonatorii ANET cu privire la respectarea Procedurii de organizare instituțională și intervenție a lucrătorilor din învățământ, efectuarea pe parcursul lunii februarie a vizitelor de monitorizare în instituțiile de învățământ din raion și desfășurarea unui seminar tematic pentru managerii instituțiilor de învățământ, în luna martie, curent.
„Reiterăm că MEC condamnă ferm acțiunile care contravin codului de etică al cadrului didactic, precum și orice tip de violență în mediul educațional”, punctează ministerul.
Ministerul Educației și Cercetării a anunțat luni, 12 februarie, că s-a autosesizat pe marginea unui alt caz de violență în care ar fi fost implicată o profesoară de la un liceu din capitală. Instituția informează că Direcția generală educație, tineret și sport a municipiului Chișinău a inițiat o anchetă, fiind sesizată încă săptămâna trecută de către mama elevei agresate.
De asemenea, conform comunicatului MEC, au fost demarate investigații și la nivel de instituție pentru elucidarea tuturor circumstanțelor cazului.