Procurorul-șef interimar al Procuraturii Anticorupție, prezentat efectivului instituției

Marcel Dumbravan, procurorul-șef interimar al Procuraturii Anticorupție (PA), a fost prezentat miercuri, 5 martie, colectivului de către Sergiu Russu, adjunctul procurorului general.
În cadrul adresării sale către efectivul instituției, procurorul-șef interimar, Marcel Dumbravan, a declarat că speră să aibă o colaborare bună cu fiecare dintre angajați, se spune într-un comunicat al PA.
„Voi depune toate eforturile pentru a asigura o conducere deschisă și eficientă, astfel încât să răspundem provocărilor cu profesionalism” a spus Marcel Dumbravan. De asemenea, acesta a atenționat asupra „importanței asigurării de către procurori a continuității cauzelor penale de la faza de urmărire penală și de la faza judiciară, în vederea obținerii soluțiilor pe acestea”.
Adjunctul procurorului general i-a urat succes noului șef interimar.
Pe 4 martie 2025, membrii Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) l-au numit pe Marcel Dumbravan în funcția de șef interimar la PA, după demisia Veronicăi Dragalin.
Marcel Dumbravan și-a început cariera în 2005, în calitate de procuror la Procuratura raionului Fălești. Peste trei ani, el a fost numit în funcția de procuror în Procuratura Anticorupţie, Oficiul Nord.
În 21 octombrie 2021, CSP a aprobat interimatul funcției de adjunct al procurorului-șef al Procuraturii Anticorupție, responsabil de Oficiul Nord, dispus lui Marcel Dumbravan prin ordinul Procurorului General interimar.
Potrivit ultimei declarații de avere, în 2023 Dumbravan a obținut un venit de 446 825 de lei. Acesta a mai declarat două terenuri intravilane, cu o suprafață de 0,124 și, respectiv, 0,1 hectare. De asemena, familia sa deține două apartamente de 70,6 m.p. și, respectiv, 33,4 m.p., dar și o casă de locuit cu o suprafață de 23,3 m.p., care a fost donată în anul 2000. Dumbravan mai are un autoturism „Renault Megane Scenic” fabricat în 2015 și cumpărat în 2019 cu 185 000 de lei.