Procurorii s-au autosesizat în legătură cu declarațiile instigatoare la ură ale deputatului Odnostalco
Procurorii s-au autosesizat în legătură cu declarațiile deputatului Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vladimir Odnostalco, făcute în cadrul unui interviu pe care acesta i l-a acordat propagandistului rus, Vladimir Soloviov.
„Toate acțiunile intenţionate îndreptate spre aţâţarea vrajbei, diferenţierii sau dezbinării sunt și vor fi investigate de către procuratură”, a precizat purtătorul de cuvânt al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Emil Gaitur.
Ziarul de Gardă a solicitat un comentariu de la Vladimir Odnostalco, însă el nu a revenit cu un răspuns.
Vladimir Odnostalco a fost invitatul principalului propagandist de la Kremlin, Vladimir Soloviov, în emisiunea acestuia „Soloviov LIVE”, din 16 aprilie 2022, în cadrul căreia a făcut mai multe afirmații denigratoare și instigatoare la ură și a promovat mai multe falsuri, despre care a scris Ziarul de Gardă.
El a promovat ideea că refugiații ucraineni ar fi prea mulți în R. Moldova și că autoritățile „alocă prea multe resurse pentru refugiații ucraineni și uită de proprii cetățeni” și a instigat la ură împotriva copiilor refugiaților, despre care a afirmat că sunt „agresivi”
„Mai mult de două mii de copii (ucraineni, n.r.) învață în școli și aproape toți copiii sunt în școlile și grădinițele cu predare în limba rusă. Acolo sunt situații diferite. Eu am informații de la profesori, informații șocante. Noi nu suntem obișnuiți cu agresivitatea, copiii noștri sunt buni și nu acceptăm așa ceva”, susține Odnostalco.
Ziarul de Gardă a solicitat un comentariu de la Ministerul Educației și Cercetării la acest subiect.
„Noi avem informații și rapoarte în sens opus (celor a deputatului Odnostalco, n.r.), precum că au fost bine primiți, că alți elevi se bucură că-i pot ajuta pe noii colegi, le oferă și prânzuri doar ca ei (copiii ucraineni, n.r.) să se simtă bine. Chiar și din partea părinților am raportat doar cuvinte de laudă și susținere. Nu sunt fondate aceste afirmații ale domnului Odnostalco”, a declarat Viorica Pistrui, de la serviciul comunicare cu presa din cadrul MEC.
Un alt neadevăr spus de Vladimir Odnostalco în interviul pentru Soloviov se referă la ajutorul în valoare de aproape 700 de milioane de euro din partea donatorilor europeni, promis pentru a face față crizei refugiaților. Această sumă include ajutoare nerambursabile, sprijin bugetar și credite, potrivit Euronews.
El a afirmat, însă, că ar fi vorba despre un credit de la BERD de aproape 700 de milioane de euro, care i-a fost impus R. Moldova, iar Guvernul a fost „păcălit” să-l acceseze.
„Corabia care se îneacă, numită Europa, încearcă să ne lege mâinile cu credite. Pe umerii noștri a fost pusă o piatră prea grea pentru bugetul nostru”, a comentat Odnostalco.
Avocatul Poporului, Ceslav Panico, a calificat discursul deputatului socialist, Vladimir Odnostalco, drept incitare la ură. „Împreună cu Maia Bănărescu (Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, n.r.) și Consiliul Consultativ îndemnăm atât actorii politici, cât și alte persoane publice să respecte și să nu instige la ură”, declară Ombudsmanul Poporului.
„Este evident că domnul Odnostalco s-a pronunțat mai mult pe partea politică și nu aș vrea să mă implic în acest aspect, însă discursul dumnealui dispersează societatea. Astfel de acțiuni și afirmații nu vin doar din partea domnului Odnostalco”, a spus pentru ZdG Ceslav Panico.