Principală  —  IMPORTANTE   —   Procuratura Generală: Vladimir Plahotniuc nu…

Procuratura Generală: Vladimir Plahotniuc nu se mai află în Turcia din 4 octombrie 2020

Fostul lider democrat nu se mai află în Turcia. Anunțul a fost făcut de Procuratura Generală care spune că a primit un răspuns oficial din ăartea autorităților de la Ankara. Vladimir Plahotniuc s-a aflat în Turcia și a părăsit teritoriul acesteia la 4 octombrie.

„La cererea Procuraturii Republicii Moldova din 29 septembrie 2020 de extrădare a fostului lider PDM, autoritățile competente ale Turciei au comunicat că respectivul nu se mai află pe teritoriul lor.


Printr-un răspuns oficial, expediat prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, partea turcă ne-a informat că cetățeanul Vladimir Plahotniuc a părăsit Republica Turcia la data de 4 octombrie 2020.

Amintim că, cetățeanul Plahotniuc a fost anunțat în căutare, în contumacie, după ce procurorii i-au înaintat învinuirea pentru trei capete de acuzare: ”crearea și conducerea unei organizații criminale””escrocherie” și ”spălare de bani”, săvârșite în proporții deosebit de mari.