Principală  —  Ştiri   —   ULTIMA ORĂ/ Procuratura Anticorupție: „Nu…

ULTIMA ORĂ Procuratura Anticorupție: „Nu procurorii și judecătorii din R. Moldova sunt cei care au promovat un candidat în CSM cu un dosar penal activ pe acte de corupție”. Instituția „nu are scopul să discrediteze procedura de pre-vetting și vetting”

Șefa Procuraturii Anticorupție de la Chișinău, Veronica Dragalin

Procuratura Anticorupție (PA) a venit cu precizări privind scrisoarea semnată de Veronica Dragalin care a fost transmisă mai multor procurori și judecători.

În comunicatul de presă, PA menționează că instituția „nu are scopul să discrediteze procedura de pre-vetting și vetting”.

În comunicat, PA face referire la mai multe încălcări care au fost admise în procesul de evaluare a actorilor din justiție. „Nu procurorii și judecătorii din Republica Moldova sunt cei care au promovat un candidat în CSM cu un dosar penal activ pe acte de corupție”, punctează PA.

După ce, ieri, 14 mai, ZdG a transmis o solicitare de informații prin care a încercat să afle care a fost scopul diseminării scrisorii către candidații nepromovați de către Comisia Pre-Vetting în plin proces de evaluare, dar și cum comentează PA acuzațiile potrivit cărora aceasta este o încercare de a compromite pre-vettingul și vettingul, Procuratura Anticorupție nu a venit cu un răspuns, în schimb, astăzi, 15 mai, a publicat un comunicat de presă cu lămuriri despre „scrisoarea semnată de Procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, adresată către candidații nepromovați de către Comisia Pre-Vetting cu data de 14 mai 2024 este autentică”.

PA a menționat că a transmis scrisoare și candidaților nepromovați, întrucât consideră că drepturile acestora au fost afectate.

„Ca urmare a unei analize a probelor recent obținute în cadrul unui dosar penal, Procuratura Anticorupție a acționat imediat să prevină un risc pentru sistemul de justiție și cauzele penale de corupție la nivel înalt aflate în gestiunea Procuraturii Anticorupție. După informarea conducerii țării și președinților Comisiei Pre-Vetting și Comisiei Vetting a Procurorilor, Procuratura Anticorupție a informat și persoanele a cărora drepturi fundamentale au fost afectate”, se arată în scrisoare.

„PA nu are scopul să discrediteze procedura de pre-vetting și vetting”

Procuratura Anticorupție a punctat că „nu are scopul să discrediteze procedura de pre-vetting și vetting”.

În comunicat, PA face referire la mai multe încălcări/ nereguli care au fost admise.

PA se referă la cazul lui Iulian Muntean, fost membru al Consiliului Suprem al Magistraturii (CSM), care este învinuit într-un dosar de corupție, asta chiar dacă acesta a promovat evaluarea externă. „Nu procurorii și judecătorii din Republica Moldova sunt cei care au promovat un candidat în CSM cu un dosar penal activ pe acte de corupție”.

De asemenea, în comunicat, PA amintește despre cazul Olesei Vîrlan, fosta membraă a CSP care ar fi sabotat concursul la funcția de Procuror General. „Nu procurorii și judecătorii sunt cei care au confirmat integritatea unui membru CSP care avea legături și tranzacții financiare dubioase și care a sabotat concursul pentru funcția de Procuror General.”

De asemenea, PA a amintit despre cazul președintelui Comisiei Pre-Vettig, olandezul Herman von Hebel, care s-a pomenit în centrul unui scandal, după o investigație publicată de portalul Anticorupție.md, intitulată „Integritatea hibridă a lui Herman von Hebel”. „Nu procurorii și judecătorii sunt cei care au publicat articole în mass-media internațională despre un membru al Comisiei Vetting”.

Dar și la cazul ce o vizează pe Tatiana Răducanu. „Și nu procurorii și judecătorii din sistem astăzi sunt cei care în 2013-2014, în timp ce Frauda Bancară și Laundromatul erau în derulare, aveau întâlniri și discuții cu Veaceslav Platon, Ilan Șor sau alți fugari condamnați la ani grei de închisoare”, se mai arată în comunicat.

„Mai există oameni toxici și în sistemul de justiție. Acești oameni vor fi trași la răspundere disciplinară de CSM și CSP reformate, integritatea lor financiară va fi verificată în continuare de Autoritatea Națională de Integritate. Acești oameni toxici vor fi trimiși la închisoare de procurori și judecători integri care în ziua de azi lucrează în continuare la investigații împotriva procurorilor și judecătorilor corupți, aplicând proceduri penale care respectă drepturile omului, sunt transparente și obiective”; conchide PA.