„Procedură de cipizare electronică, prin satelit”. O scrisoare falsă, din numele Agenției de Guvernare Electronică, este distribuită cetățenilor în vârstă
„Ați fost selectată pentru a fi inclusă într-un proiect pilot în premieră pentru R. Moldova, cu finanțarea Statelor Unite al Americii, va fi aplicată procedura de cipizare electronică, în special pentru persoanele neajutorate care locuiesc de unele singure și este necesar de a le facilita accesul la serviciile publice, cum sunt achitarea facturilor sau ridicarea pensiei și a altor ajutoare de stat. Nu este necesară prezența fizică, procedura este una făcută prin satelit”.
Agenția de Guvernare Electronică (AGE) informează că a intrat în posesia unei scrisori false distribuite unor cetățeni vârstnici din țară.
AGE subliniază că nu a emis astfel de corespondență, iar conținutul acesteia este o manipulare a opiniei publice referitor la activitatea instituției.
„Agenția a sesizat organele competente pentru a cerceta circumstanțele în legătură cu scrisoarea în cauză.
În acest context, atragem atenția cetățenilor care au primit scrisori similare că informațiile respective nu corespund realității și, prin urmare, să le neglijeze, ca să excludă prejudicierea intereselor și drepturilor lor legale și să se adreseze la poliție”, notează AGE.