Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Problema recunoașterii permiselor de conducere…

Problema recunoașterii permiselor de conducere a moldovenilor din Irlanda, discutată de Maia Sandu și premierul irlandez: „Am convenit să avansăm în această privință”

Maia Sandu cu premierul irlandez, Simon Harris. Foto: Președinția R. Moldova

Președinta Maia Sandu, aflată pe 19 iulie într-o vizită de lucru la Dublin, a avut întrevederi cu președintele Irlandei, Michael D. Higgins, și cu premierul irlandez, Simon Harris. Potrivit unui comunicat al președinției, oficialii au vorbit despre relațiile bilaterale dintre cele două țări, despre comunitatea moldovenilor din Irlanda care contribuie la economiile ambelor țări, dar și despre pașii pe care R. Moldova îi face spre calitatea de membru al UE. 

Un aspect important abordat în cadrul discuțiilor a fost recunoașterea permiselor de conducere a moldovenilor care locuiesc în Irlanda.

„Irlanda găzduiește una dintre cele mai mari comunități de moldoveni. Am abordat problema recunoașterii permiselor de conducere, subiect important pentru diaspora noastră, și am convenit să avansăm în această privință cu susținerea autorităților irlandeze”, a declarat președinta Maia Sandu, potrivit comunicatului. 

Totodată, șefa statului a salutat decizia oficialilor de la Dublin de a deschide ambasada irlandeză la Chișinău.

De asemenea, președinta a menționat că Irlanda este un stat cu un istoric proces de emigrare și are o diasporă mare, care promovează cultura irlandeză în întreaga lume și care „au jucat un rol extraordinar” în dezvoltarea economică a Irlandei.

„În acest sens, dar și în cel al transformării economice prin care poate trece o țară mică odată cu integrarea în Uniunea Europeană, Irlanda este un exemplu demn de urmat pentru țara noastră”, a mai punctat șefa statului.

Președinta Maia Sandu a efectuat, în perioada 17-18 iulie, o vizită de lucru în Marea Britanie, iar pe 19 iulie aceasta a mers în Irlanda.