Primul lot de ouă de consum din Republica Moldova a ajuns pe piața Uniunii Europene
Pe 20 noiembrie 2024, primul lot de ouă de consum, categoria A, din Republica Moldova a ajuns pe piața Uniunii Europene. ANSA recomandă agenților economici să exploreze piața Uniunii Europene, înaintând, în acest sens, cererea pentru export la agenție.
Producătorul care, la data de 08 octombrie 2024, a fost listat cu dreptul de export pe piața europeană, a lansat prima operațiune de export de ouă de consum, potrivit unui comunicat al ANSA.
„Suntem deschiși să acordăm tot sprijinul necesar pentru a ajuta operatorii din domeniul alimentar să se alinieze standardele UE prin modernizarea unităților de producere și a centrelor de colectare, marcare și ambalare a ouălor.”
„Avem încrederea că, prin efort comun, accederea produselor autohtone de origine animală, pe cele mai mari piețe internaționale, va fi mai ușoară”, scrie ANSA.
Dumitru Alaiba, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, a venit cu un mesaj în acest sens printr-o postare pe Facebook.
„Doar cu o lună în urmă, doi producători au obținut dreptul de a exporta ouă de consum, iar ieri primul lot a ajuns deja în UE.
Sprijinul Uniunii Europene pentru Moldova e real și continuă să crească, oferind șansa ca produsele noastre să ajungă pe piețe sigure cu un număr mare de consumatori.”
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor recomandă agenților economici să exploreze piața Uniunii Europene, înaintând, în acest sens, cererea pentru export la ANSA.