Primele declarații de la Procuratură în legătură cu accidentul din comuna Bahmut, soldat cu decesul a patru persoane: Procurorul implicat în accident a fost reținut
Procuratura Generală a venit cu primele declarații despre accidentului rutier produs la data de 20 octombrie 2023 în proximitatea satului Bahmut, raionul Călărași. Potrivit instituției, a fost pornită o cauză penală potrivit art. 264 alin. (5) din Codul penal – „Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare care a cauzat din imprudență decesul a mai multor persoane.”.
Totodată, procurorul care conducea mijlocului de transport a fost reținut, urmând ca procurorii să solicite aplicarea măsurii preventive arestarea preventivă.
„Deoarece s-a stabilit că la volanul automobilului se afla un procuror, urmărirea penală a fost pornită de către Procurorul General interimar, fiind stabilită competența efectuării urmăririi penale Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, cu constituirea unui grup de urmărire penală format din procurori și ofițeri de urmărire penală”, se arată în nota informativă.
Pocuratura continuă să efectueze toate acțiunile relevante pentru soluționarea cauzei.