Primarul comunei Piatra și alte două persoane au decedat în urma unui accident. Șoferul era în stare de ebrietate alcoolică
Trei persoane, printre care și Mariana Guțui, primarul comunei Piatra, raionul Orhei, au decedat în urma unui accident produs sâmbătă, 18 iulie, în satul Piatra. O altă persoană este internată în stare gravă la Spitalul Raional Orhei. Potrivit poliției, victimele au fost lovite de un automobil condus de un șofer în stare de ebrietate alcoolică.
Potrivit notei poliției, în noaptea de 18 iulie, în jurul orelor 23.18, angajații Inspectoratului de poliție Orhei au înregistrat un apel telefonic de la un bărbat, prin intermediul Serviciului Unic de Urgență 112, precum că în satul Piatra, raionul Orhei, a avut loc un accident rutier cu tamponare de pietoni.
La fața locului s-a deplasat conducerea Inspectoratului de poliție Orhei, procurorul de serviciu, membrii grupei operative și angajații INSP care au stabilit că, la data de 18 iulie, în jurul orelor 23.18, un bărbat cu vârsta de 30 de ani, conducând automobilul de model Mazda, pe strada centrală din satul Piatra, deplasându-se în direcția spre municipiul Orhei, fiind în stare de ebrietate alcoolică cu o concentrație de alcool în aerul expirat de 1,33 mg/l, antrenandu-se într-o manevră de depășire a unui alt automobil care se deplasa în fața acestuia, ieșind pe acostament, șoferul automobilului de model Mazda a tamponat patru pietoni din șase care în acel moment se deplasau pe partea opusă a carosabilului.
În urma accidentului rutier, doi dintre pietoni, două femei cu vârsta de 60 de ani și 49 de ani, au decedat la fața locului în urma leziunilor. Celelalte două victime, o tânară cu vârstă de 21 de ani și un minor de 14 ani, au fost transportați de către echipajul de urgență la Spitalul Raional Orhei fiind internați în stare gravă. La data de 19 iulie orele 02:10, în urma leziunilor grave, în secția reanimare tânara a decedat.
Elena Băetrău, ofițera de presă a Inspectoratului de poliție Orhei, a confirmat pentru ZdG că una dintre victimele care a decedat la fața locului este Mariana Guțui, primarul comunei Piatra.
Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală conform elementelor infracțiunii prevăzute de art.264 alin 6, CP al R.M, „încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, care a cauzat decesul a două sau mai multe persoane, săvârșită în stare de ebrietate, se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 12 ani cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport”. Conducătorul automobilului a fost reținut în baza art.166 CPP al R.M.