Primarul Capitalei își ia, din nou, concendiu pentru a-l susține pe Igor Dodon în campania electorală
Primarul general al Capitalei, Ion Ceban, anunță joi, 12 noiembrie, că își ia, din nou, trei zile de concendiu pentru a-l susține pe candidatul idependent, susținut public de PSRM, Igor Dodon, în campania electorală.
„Vreau să vă anunț că așa cum am procedat anterior, în primul tur de campanie, mi-am luat trei zile libere, începând cu ziua de astăzi până sâmbătă, pentru a fi alături de echipă, alături de colegi. Procedez așa pentru că vreau să fiu corect atât în raport cu cetățenii noștri, dar mai cu seamă cu cei care îmi sunt colegi.
Eu voi merge la vot pentru candidatura domnului Igor Dodon. Avem nevoie de stabilitate, liniște. Avem nevoie de siguranța și stabilitate”, a declarat Ceban.
La 21 octombrie, edilul capitalei, Ion Ceban, și-a luat concediu și și-a delegat atribuțiile de serviciu viceprimarului Ilie Ceban. Ceban a spus atunci că a luat această decizie pentru a-l putea susține pe candidatul independent, susținut public de Partidul Socialiștilor (PSRM), Igor Dodon în campania electorală.