Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Prima rundă de negocieri pentru…

Prima rundă de negocieri pentru formarea unei coaliții de guvernare în România s-a încheiat fără succes

La București au avut loc astăzi prima rundă de negocieri privind formarea unei coaliții de guvernare. Potrivit Hotnews.ro, după cinci ore de discuții, liderii PNL, USR-PLUS și UDMR nu au reușit să ajungă la niciun acord. Potrivit sursei, USR-PLUS și UDMR au cerut ca posturile de premier și de șefi ai Camerei Deputaților și Senatului să fie discutate la pachet, însă liberalii s-au opus dorind negocieri separate.

”PNL nu vrea să cedeze nimic”, au precizat sursele citate de Hotnews. Șefia Camerei Deputaților este dorită de USR-PLUS, dar și de PNL care a rezervat-o pentru Ludovic Orbanastfel încât în cinci ore subiectul nu a putut fi tranșat.

USR-PLUS și UDMR susțin că nu e corect ca PNL să fie total inflexibil și să insiste să aibă și premierul și șefia Camerei Deputaților, iar astfel negocierile au fost suspendate.

Discuțiile au pornit în această dimineață, iar trei echipe de negociatori cu reprezentanți PNL, USR-PLUS și UDMR urmau să împărtă funcțiile în Guvern și Parlament și să elaboreze programul politic al noului Executiv.

PNL pornește la negocieri cu propunerea ca noul Executiv să nu-și modifice prea mult componența. Liberalii vor să propună un Guvern cu 18 posturi, 16 de miniștrii și două de vicepremier pentru USR și UDMR. La pachet cu Guvernul și programul de guvernare se va negocia și conducerea Parlamentului – șefia Camerei Deputaților și cea a Senatului (care e posibil să revină USR-PLUS).


Astfel, prioritare pentru PNL sunt portofoliile de la Finanțe, Justiție, Transporturi, Fonduri Europene, Externe și Apărare. De asemenea, liberalii ar vrea să păstreze și Economia și Dezvoltarea.

În schimb, liberalii încearcă să scape de minsterele care le-au creat probleme în fosta guvernare: Sănătatea și Educația. Tot pe lista ministerelor nedorite se află și Munca, Cultura și Mediu.

La rândul lor viitorii parteneri de guvernare, USR-PLUS își doresc să conducă ministere importante. Prima revendicare a USR este să primească un minister avizator Justiție sau Finanțe. De asemenea, partenerii de alianță, PLUS doresc ministerul de Interne. Tot pe lista cu care pleacă la negocieri se află ministerele Dezvoltării și Transporturilor.

De asemenea, USR-PLUS revendică șefia Camerei Deputaților pentru Dan Barna.

Cei mai puțini vocali au fost liderii UDMR. Aceștia au evitat să emită pretenții publice. Surse parlamentare susțin pentru HotNews.ro că UDMR ar fi interesată de un minister cu bani cum ar fi de ministerul Dezvoltării și cel al Agriculturii.