Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Prima reacție a lui Călin…

Prima reacție a lui Călin Georgesc, după anularea alegerilor din România

Foto: Foto: captura video Youtube podcast Stefan Mandachi

Călin Georgescu a transmis un mesaj înregistrat, vineri seara, după decizia CCR de a anula alegerile prezidențiale, scrie G4Media.

„Statul român a călcat democrația în picioare. Vorbim despre un simulacru. Poporul român își cere drepturile astăzi. Vedem în jurul nostru șefi de partide care tremură de frică, că ies la iveală dosarele care îi va expune. Practic în aceeași zi sistemul corupt din România a făcut pact cu diavolul”, a transmis candidatul la alegerile prezidențiale din România.

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis vineri, 6 decembrie, în unanimitate anularea alegerilor prezidențiale, potrivit unui comunicat al CCR. Procesul electoral pentru alegerea președintelui României va fi reluat în integralitatea, guvernul urmând să stabilească o nouă dată. Acest lucru înseamnă că alegerile vor fi luate de la zero, candidații trebuind să se înscrie din nou și trebuind să treacă prin procesul de validare de la Biroul Electoral Central.

Anularea alegerilor are loc pe fondul desecretizării informațiilor de la serviciile secrete, care au indicat ingerința Rusiei în alegeri.

Elena Lasconi, contracandidata lui Georgescu, a criticat și ea decizia CCR de a anula alegerile.