Prevederile restrictive privind plata alocației lunare de stat cetățenilor domiciliați în străinătate, contestate de avocatul poporului la Curtea Constituțională
Curtea Constituțională (CC) a fost sesizată pentru a examina constituționalitatea unei hotărâri a Guvernului care prevede că alocațiile lunare de stat încetează în luna în care beneficiarul este radiat de la domiciliul din R. Moldova. Avocatul poporului, Ceslav Panico, a depus o sesizare la CC, solicitând examinarea constituționalității punctului 22 din Hotărârea Guvernului nr. 470/2006, potrivit unui comunicat de presă.
Avocatul poporului susține că această prevedere contravine Constituției R. Moldova, în special principiului de egalitate coroborat cu dreptul la protecție socială și dreptul la proprietate.
La baza sesizării a stat adresarea unui cetățean, care a solicitat soluționarea problemei legate de transferul alocației sale lunare de stat pentru participare la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și a independenței Republicii Moldova în altă țară, locul unde își are la moment domiciliul permanent.
Autoritățile au refuzat pe motiv că alocațiile nu pot fi „exportate” în afara țării, invocând necesitatea protejării bugetului public și că alocațiile lunare de stat nu sunt obiect de reglementare al domeniului material de aplicare al Acordului între state.
Avocatul poporului invocă mai multe argumente în sesizarea către Curtea Constituțională privind limitarea accesului la alocațiile lunare de stat pentru cetățenii Republicii Moldova care au ales să-și stabilească domiciliul în străinătate.
Ceslav Panico consideră că limitarea accesului la alocații pe baza domiciliului constituie o formă de discriminare. Cetățenii care au contribuit la apărarea integrității teritoriale și independenței R. Moldova sunt tratați diferit doar pentru că au ales să locuiască în afara țării.
„Această abordare creează un tratament diferențiat nejustificat față de acești cetățeni, încălcând principiul egalității prevăzut de articolul 16 din Constituție în realizarea dreptului obținut.
Restricția privind plata acestei alocații este considerată disproporționată în raport cu scopul urmărit de Guvern”, se arată într-un comunicat de presă emis de ombudsman.
Avocatul poporului argumentează că nu există o justificare obiectivă și rezonabilă pentru impunerea acestei limitări. Lipsa resurselor financiare nu poate fi invocată ca un motiv suficient pentru a restrânge drepturi fundamentale garantate de Constituție. Cu alte cuvinte, autoritățile nu pot utiliza argumentul constrângerilor bugetare pentru a refuza plata unor beneficii care au fost deja acordate cetățenilor în baza meritelor lor. În plus, continuarea plății acestor alocații nu ar presupune costuri suplimentare, ci doar menținerea unui drept deja stabilit.
Potrivit Avocatului poporului, prin Hotărârea Guvernului nr. 470/2006 s-ar fi impus o limitare care nu este prevăzută în legislația primară, Legea nr. 121/2001 privind protecția socială suplimentară a unor categorii de populație, ceea ce ar însemna că au fost depășite limitele competențelor sale normative.
În sprijinul acestei argumentări, în sesizare se face referire la precedentele Curții Constituționale referitoare la anularea plății pensiei, atunci când persoana asigurată își stabilește domiciliul în străinătate. Avocatul poporului consideră că restricția impusă nu îndeplinește cerințele stabilite de Curte și creează un tratament discriminatoriu în raport cu cetățenii cu domiciliul în străinătate.
Avocatul poporului a mai invocat și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, în cauza Pichkur v. Ucraina), care stabilește că mobilitatea persoanelor și evoluția sistemelor bancare și tehnologice fac ca transferul prestațiilor sociale în străinătate să fie posibil, eliminând justificările restrictive bazate pe reședință. Ombudsmanul susține că Guvernul ar trebui să exploreze soluții alternative pentru a asigura continuitatea plății alocațiilor, fără a limita accesul la drepturile sociale pe criteriul domicilierii persoanei.
De asemenea, se menționează că principiul „exportabilității” prestațiilor sociale este tot mai acceptat pe plan european, mai ales în contextul unei mobilități ridicate a cetățenilor și a acordurilor între state.
Avocatul poporului solicită eliminarea restricției care condiționează plata alocației lunare de stat de domiciliul în Moldova, promovând astfel accesul egal la drepturi sociale pentru toți cetățenii, indiferent de locul reședinței. Astfel, se urmărește protejarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor, în special ale celor vulnerabili, cum ar fi persoanele vârstnice sau cu dizabilități, care depind de aceste alocații pentru un trai decent.