Președintele Senatului României, Nicolae Ciucă, aflat la Chișinău: „România va rămâne alături de R. Moldova, susținând cu tărie integrarea sa în UE”. Acesta s-a văzut cu Maia Sandu
Șefa statului a avut pe 9 octombrie o întrevedere cu președintele Senatului României, Nicolae Ciucă, venit la Chișinău. Discuțiile au vizat relațiile dintre Chișinău și București și cooperarea bilaterală, dezvoltată în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului, potrivit unui comunicat al președinției.
În cadrul discuțiilor, Maia Sandu a declarat că România este „principalul partener comercial al R. Moldova” și subliniat despre sprijinul pe care ni-l oferă statul vecin pe calea europeană a țării noastre.
„Bucureștiul este cel mai mare susținător al drumului nostru către Uniunea Europeană, iar noi suntem recunoscători pentru această susținere. Vom depune tot efortul să ne alăturăm și noi marii familii europene”, a punctat Președinta
Într-o postare pe Facebook de după întâlnire, Nicolae Ciucă a reiterat că „România va rămâne alături de R. Moldova, susținând cu tărie integrarea sa în Uniunea Europeană”.
„Voi consolida parteneriatul nostru și voi susține toate eforturile menite să aducă Moldova mai aproape de familia europeană”, se arată în postarea președintelui Senatului României.