Președintele consiliului raional din Melitopolul temporar ocupat a fost răpit
Teroarea continuă în Melitopolul ocupat, scrie PIA Melitopol. Militarii ruși răpesc oficiali și activiști aleși în mod legitim. După câteva ore de percheziții, șeful consiliului raional – Serghei Nikolaevici a fost reținut.
Pe 11 martie, câțiva bărbați înarmați l-au luat pe primarul orașului Mlitopol, Ivan Fedorov, direct de la locul său de muncă. A doua zi, activista Olga Gaisumova a fost răpită. În prezent, nu se cunosc informații despre soarta celor doi.
Astăzi, 13 martie, a devenit cunoscut că la 7:30 militarii ruși au desfășurat percheziții acasă la șeful consiliului raional – Serghei Nikolaevici. După lungi căutări, acesta a fost luat.
Perchezițiile au fost efectuate de 8 persoane, care au confiscat documentele lui Serghei Nikolaevici, toate dispozitivele mobile și le-au cerut parolele.
Tot astăzi, primarul orașului ocupat Dniprorudne a fost răpit de trupele rusești, scrie Kyiv Independent. Evhen Matviiv este al doilea primar răpit de soldații ruși de la izbucnirea războiului.