Președinta Parlamentului Letoniei, Daiga Mieriņa, va efectua o vizită în R. Moldova

Președinta Parlamentului Republicii Letonia, Daiga Mieriņa, va avea o vizită în R. Moldova în perioada 14 – 15 aprilie, anunță vineri, 11 aprilie, într-un comunicat Parlamentul.
Președinta Parlamentului leton va avea o întrevedere cu Președintele Parlamentului, Igor Grosu, urmată de o conferință de presă comună, în cadrul căreia oficialii se vor referi la cooperarea moldo-letonă. Declarațiile de presă sunt planificate pentru luni, 14 aprilie, începând cu ora 9.45.
De asemenea, președinta are planificate discuții cu vicepreședinta Parlamentului Doina Gherman și cu deputata Alina Dandara, președinta Grupului parlamentar de prietenie cu R. Letonia.
Agenda vizitei mai include discuții cu președinta Maia Sandu, viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, și ministrul Afacerilor Externe, vicepremierul Mihail Popșoi.
Marți, 15 aprilie, Președinta Parlamentului Letoniei va merge la Ungheni, unde va avea întrevederi cu reprezentanți ai autorităților publice locale și ai domeniului socio-economic din regiune.
„Subiectele abordate în cadrul vizitei vor viza oportunitățile de intensificare a cooperării moldo-letone, inclusiv în contextul avansării parcursului european al R. Moldova”, a specificat Parlamentul.