Președinta Maia Sandu și prim-ministrul Dorin Recean au venit cu mesaje de comemorare a celor căzuţi în războiul din Afganistan

Președinta Maia Sandu și prim-ministrul Dorin Recean au publicat mesaje cu ocazia Zilei comemorării celor căzuţi în războiul din Afganistan. Pe 15 februarie se împlinesc 36 de ani de la încheierea războiului. Peste 12.500 de moldoveni au fost implicați în luptă. 301 dintre ei nu s-au mai întors, iar sute s-au întors răniți.
Șefa statului a subliniat că istoria, din păcate, se repetă, iar astăzi vedem din nou moarte și distrugere aproape de hotarele noastre.
„Astăzi, aducem un omagiu celor care și-au pierdut viața și ne amintim de cei care trăiesc și astăzi cu urmările acestui conflict sângeros. Ne înclinăm în fața sacrificiului lor și a suferinței familiilor care i-au așteptat în zadar sau i-au primit acasă schimbați pentru totdeauna,” a declarat Președinta Maia Sandu.
„Numeroase destine sunt sfâșiate într-un război nedrept, nejustificat, dus de Rusia împotriva Ucrainei. Războiul aduce doar suferință. Să păstrăm pacea și să nu rămânem indiferenți la tragedia care are loc chiar lângă noi.”
Și prim-ministrul Dorin Recean a publicat un mesaj în acest context.
„Azi, la 36 de ani de la încheierea războiului din Afganistan, ne amintim cu respect și durere de cetățenii noștri care au fost trimiși de armata sovietică într-un război străin. Peste 12 500 de moldoveni au fost trimiși să lupte și să moară într-un război pe care nu l-au dorit sau ales, iar 301 dintre ei nu s-au mai întors acasă. Poporul nostru nu a fost întrebat, iar tinerii noștri au fost carne de tun.
Pentru familiile care și-au așteptat fiii, soții și frații, pentru cei care s-au întors purtând cicatriciile acelui război străin, datorăm respect și solidaritate. Ne închinăm în fața sacrificiului lor, conștienți de datoria de a prețui pacea. Lecțiile istoriei sunt dureroase, dar clare: războiul aduce doar suferință, iar pacea trebuie protejată. Este grav că și astăzi există politicieni care ar vrea să readucă Moldova sub controlul unui stat străin, să ne transforme țara într-un teritoriu din care Rusia poate lua oricând tineri pentru a-i trimite la moarte în războaiele sale. Așa cum a mai făcut.”