Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Președinta Maia Sandu i-a transmis…

Președinta Maia Sandu i-a transmis un mesaj de felicitare noului șef al NATO

Foto: Președinția

Președinta R. Moldova Maia Sandu i-a adresat un mesaj de felicitare prim-ministrului demisionar al Țărilor de Jos, Mark Rutte, care a fost ales miercuri, 26 iunie, în funcția de șef al NATO.

Maia Sandu a menționat în postare că apreciază colaborarea R. Moldova cu NATO și ajutorul oferit de Alianță.

„Felicitări călduroase pentru Mark Rutte pentru că a fost ales în funcția de viitor Secretar General al NATO.

Apreciem parteneriatul nostru de lungă durată cu NATO, care ne ajută să consolidăm reziliența în timp ce lucrăm pentru o Moldovă stabilă, sigură și mai prosperă. Cele mai bune urări în acest nou rol”, se arată în mesajul șefei statului.

Olandezul Mark Rutte este oficial noul șef al NATO, potrivit unui comunicat al instituției. Prim-ministrul demisionar al Țărilor de Jos își va prelua mandatul la 1 octombrie. Numirea sa a devenit o certitudine de săptămâna trecută, când președintele Klaus Iohannis a anunțat că se retrage din cursă și că își acordă sprijinul rivalului său pentru această funcție.

Rutte îl va înlocui în funcție pe Jens Stoltenberg. Mandatul acestuia a fost prelungit de patru ori de la sosirea sa în fruntea NATO în 2014, în special din cauza războiului din Ucraina.