Principală  —  Ştiri   —   Președinta Maia Sandu a acordat…

Președinta Maia Sandu a acordat Ordinul „Credință Patriei” ministrului Apărării Anatolie Nosatîi

Arhivă

Ministrul Apărării R. Moldova, Anatolie Nosatîi, a primit Ordinul „Credință Patriei” clasa II. Decretul a intrat în vigoare pe 1 septembrie, la data semnării de către președintă.

„În semn de profundă apreciere a meritelor în consolidarea sistemului național de apărare, pentru contribuție substanțială la dezvoltarea politicii statului pe segmentul protecției sociale a militarilor, veteranilor Forțelor Armate și celor de război, precum și la fortificarea colaborării dintre Republica Moldova și alte state și organizații internaționale în domeniul apărării”, potrivit Decretului.

Anatolie Nosatîi deține funcția de ministru al Apărării din august 2021. Înainte de aceasta el a deținut funcția de șef de Direcţie Operaţii, Marele Stat Major al Armatei Naţionale.