Premiul Nobel în Fizică, câștigat de doi cercetători, care au dezvoltat tehnici de învățare automată, ce stau la baza inteligenței artificiale
John Hopfield de la Universitatea Princeton și Geoffrey Hinton de la Universitatea din Toronto au fost onorați pentru munca de pionierat asupra rețelelor neuronale artificiale, care stau la baza inteligenței artificiale (AI), câștigând Premiul Nobel în Fizică 2024, potrivit unui comunicat al organizatorilor.
Premiul vine cu o sumă de 11 milioane de coroane suedeze (1,1 milioane de dolari), care va fi împărțită între cei doi câștigători.
Comitetul Nobel a declarat că premiul a fost acordat „pentru descoperiri și invenții fundamentale care permit învățarea automată cu rețele neuronale artificiale ce stau la baza învățării automate de astăzi”.
„Munca laureaților a rezultat un mare beneficiu. În fizică, folosim rețele neuronale artificiale într-o gamă largă de domenii, cum ar fi dezvoltarea de noi materiale cu proprietăți specifice”, a declarat Ellen Moons, președintele Comitetului Nobel pentru Fizică, potrivit comunicatului.
Premiul pentru fizică de anul trecut a fost acordat lui Pierre Agostini, Ferenc Krausz și Anne L’Huillier pentru munca lor în crearea de impulsuri de lumină ultra-scurte, care pot oferi un instantaneu al schimbărilor din atomi, îmbunătățind potențial detectarea bolilor.
Fizica este al doilea premiu Nobel acordat săptămâna aceasta, după ce oamenii de știință americani Victor Ambros și Gary Ruvkun au câștigat premiul pentru medicină pentru descoperirea microARN-ului și a rolului său în reglarea genelor.