Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, în vizită la Chișinău, despre politica Rusiei: „Știu că Satana este activă în mai multe locuri din regiune”
Prim-ministrul R. Moldova, Dorin Recean, a avut joi, 6 martie, o întrevedere cu omologul său polonez. Cei doi oficiali au semnat o Declarație comună, după care a urmat și o conferință de presă. În cadrul acesteia, Mateusz Morawiecki a declarat că, după părerea lui, R. Moldova la momentul actual este în siguranță.
Fiind întrebat ce sprijin ar putea oferi Polonia R. Moldova în cazul în care țara noastra ar fi invadată de Rusia, premierul polonez a spus că asemenea scenariu este puțin probabil.
„Astăzi Ucraina luptă pentru ca nicio altă țară să nu fie atacată. Vorbim despre mai multe atacuri hibride, mai multe atacuri cibernetice, legate de propagandă, de gaze, de energie, dar nu am vorbit despre atacuri convenționale, pentru că sper adânc și cred că nu vor avea loc. Nu aș vrea de aceea să spun ce ar fi, pentru că cred că R. Moldova este în condiții de siguranță. Domnul prim-ministru și doamna președinte își conduc politica în mod îndrăzneț, dar și prudent”, a declarat Morawieckis .
„Apreciez aceste eforturi pentru că știu că Satana este activă în mai multe locuri din regiunea noastră și vrea să aibă un impact asupra situației din această țară frumoasă. Eu cred că fiecare zi de război apropie R. Moldova spre securitatea sporită din viitor”, a adăugat premierul polonez.
Astfel, Recean și Morawiecki au semnat în cadrul vizitei, precum și a Forumului Economic moldo-polonez, mai multe documente:
- Memorandumul de înțelegere între Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova și Ministerul Afacerilor Digitale al Republicii Poloneze privind securitatea cibernetică;
- Memorandumuri de înțelegere privind cooperarea între SA „ENERGOCOM” și Towarowa Giełda Energii (TGE) S.A.;
- Memorandumuri de înțelegere privind cooperarea între Căile Ferate din Moldova și Agenția Poloneză de Comerț pentru Investiții S.A. și Camera Poloneză a Producătorilor de Echipamente și Servicii pentru Căi Ferate.
„Polonia este pregătită să ofere Moldovei sprijin politic, precum și expertiza necesară pentru a deveni membru cu drepturi depline al UE, atât pe plan bilateral, cât și prin mecanismele și instrumentele europene relevante”, se arată în Declarația comună a prim-miniștrilor R. Moldova și a Poloniei.
Într-o postare pe Facebook, Mateusz Morawiecki a anunțat despre decizia Poloniei de a dona Moldovei 20 de generatoare de energie electrică pentru a sprijini spitalele și școlile și pentru a le proteja de pene de curent.
„Polonia și Moldova erau odinioară unite printr-o frontieră comună – astăzi ne unește preocuparea pentru siguranța și viitorul Europei!”, se arată în postare.
În aprilie 2022, premierul R. Moldova, pe atunci Natalia Gavrilița, a avut o întrevedere, la Varșovia, cu delegația Poloniei, condusă de prim-ministrul Mateusz Morawiecki. În cadrul acelei întrevederi a fost semnat Programul executiv în domeniul culturii, educației şi științei pentru anii 2022-2025, dar și Acordul de împrumut între Polonia și R. Moldova, în sumă de 20 milioane de euro. Guvernul anunța atunci că împrumutul, care are o dobândă de 0,01%, a fost acordat pe un termen de 20 de ani și va fi utilizat pentru finanțarea cheltuielilor bugetare.